Emisiunea prezentată de Cătălin Măruță de la PRO TV va trece printr-o serie de schimbări începând cu săptămâna viitoare. Prezentatorul tv ține cont de recomandările venite din partea fanilor săi, drept urmare nu a stat prea mult pe gânduri și le-a pus în practică.
În ultima perioadă, Cătălin Măruță a avut mai multe podcasturi pe care le-a realizat alături de Dr. Cristian Andrei. Cei do au abordat teme precum „De ce moare dragostea?”, „De ce spun copiii nu?” sau „Cum se măsoară intimitatea?”, care au ajuns la sufletele fanilor.
Sfaturile venite dn partea medicului i-au făcut pe urmăritorii podcast-ului să își dorească mai mult, drept urmare, multe persoane i-au scris prezentatorului tv că și-ar dori ca cei doi să discute mai des despre astfel de lucruri.
Zis și făcut, căci primul invitat al emisiunii „La Măruță” de joi, 24 februarie, a fost chiar Dr. Cristian Andrei, iar moderatorul tv le-a dat telespectatorilor vestea că psihologul se alătură echipei de la PRO TV.
”De luni, le spun celor care se uită la noi că vom face aceste ‘operații pe suflet’ cu doctorul Cristian Andrei.’ Mă bucur că suntem la televiziune și facem povestea asta. Pentru că am făcut niște podcast-uri extrem de interesante pe canalul de YouTube ‘Acasă la Măruță’. Și când spun că am făcut, au fost mai multe.
Și acolo prin mesaje era ‘L-aș asculta pe Dr. Cristian Andrei mereu. Aș vrea să fie la televizor. Să aibă parte și foarte multă lume care poate nu intră pe YouTube sau pe online’. Iată că suntem și la televizor și mă bucur foarte mult.”, a anunțat Cătălin Măruță.
Și pentru dr. Cristian Andrei experiența va fi una plăcută. Medicul s-a arătat extrem de încântat de propunere, dar și de noul proiect, ba mai mult de atât, a salutat și faptul că oamenii sunt deschiși la subiectele pe care le-a abordat în ultima vreme.
”Și mie îmi face plăcere să fiu în fața oamenilor care au și ceva între urechi. Adică, gândesc cu ceea ce intră pe urechi. Foarte interesant să-i vezi pe oameni cum se schimbă în timp real atunci când află lucruri noi.”, a dezvăluit psihologul.