Andra a descoperit în pandemie că îi place foarte mult să gătească, motiv pentru care a pus câteva kilograme în plus. Artista s-a apucat totuși de o cură de slăbire și a dat jos majoritatea kilogramelor acumulate în pandemie, însă dorește să slăbească în continuare.
Potrivit spuselor artistei, în pandemie a ajuns să cântărească 70 de kilograme din cauză că nu mai ardea caloriile la fel ca înainte. Pe acest fond, Andra și-a pus la punct un plan care să o ajute să slăbească și deja a reușit să dea jos câteva kilograme.
Totuși, spune soția lui Cătălin Măruță, mai are câteva de dat jos pentru a ajunge la greutatea pe care o avea înainte de pandemie, însă pasiunea pentru mâncare a rămas.
„Viața mea acum e despre mâncare. În pandemie, mi-am descoperit o latură de bucătar-șef. Fac dulciuri, gogoși, plăcinte, sarmale. Am pus cam zece kilograme în pandemie, am ajuns la 70. Am dat șase jos, mai am vreo patru, dar ce să zic, încă mănânc, îmi place mâncarea”, a spus Andra.
Andra a mai spus că este pofticioasă și că pentru ea fericirea înseamnă și mâncare, subliniind, totodată, că încearcă să reziste tentațiilor.
„Mai mănânc o înghețată, mai… Eu sunt pofticioasă și, cumva, fericirea înseamnă și mâncare pentru mine. Dar eu mă lupt cu acest lucru și să rezist tentațiilor de acasă, pentru că, după cum știți, copiii mai vor paste, pizza… De trei ori pe săptămână facem sport. Ieri am făcut 900 de sărituri”, a mai spus jurata de la „Românii au talent”.
În urmă cu două luni, Andra a fost prezentă în emisiunea lui Cătălin Măruță, acolo unde a declarat că cea care a determinat-o să slăbească a fost chiar sora sa care a trecut și ea printr-o cură de slăbire.
„M-a vizitat una dintre surorile mele, exact cu o zi înainte de 1 decembrie. Am văzut că slăbise și mi-am zis că dacă ea poate, pot și eu. Am început o dietă. Nu țin un regim special, practic, am înjumătățit mâncarea”, mai spune Andra.