Ce a ajuns să facă Irina Columbeanu la doar 15 ani? Toată presa americană a scris despre fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu

10 dec. 2022
Ce a ajuns să facă Irina Columbeanu la doar 15 ani? Toată presa americană a scris despre fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu

Irina Columbeanu trăiește cu mama sa, Monica Gabor, de ani buni, în Statele Unite. Deși are doar 15 ani, tânăra are planuri mărețe și de asemenea, rezultatele se văd deja.

Presa din America deja scrie despre Irina Columbeanu, care se pare că are planuri ambițioase care vor ajuta nenumărate persoane.

Fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu a participat la un concurs de robotică, alături de alți colegi, unde a avut rezultate foarte bune și au ajuns în presa din Malibu.

Sarcina acesteia, dar și a celorlalți elevi a fost să construiască 20 de roboți, care ar putea ajuta la recuperarea copiilor cu tulburări cerebrale, iar Irina Columbeanu a profitat la maxim de această oportunitate.

”De fiecare dată când particip la astfel de evenimente, plec plină de încântare, pentru că fac parte dintr-un proiect care schimbă în bine viețile copiilor. De asemenea, capăt cunoștințe pe care altfel nu le-aș fi învățat”, a spus Irina Columbeanu, pentru The Malibu Times.

Mai departe, adolescenta spune că vrea să studieze medicina și să ajungă chirurg, pentru a ajuta de asemenea oamenii.

”Îmi doresc să devin chirurg cardiotoracic sau neurochirurg”, a mai declarat aceasta pentru presa internațională. Adolescenta a mai fost lăudată de presa din America în acest an.

Irinel Columbeanu, mândru de fiica sa

La un moment dat, Irinel Columbeanu vorbea despre fiica sa, dar și despre susținerea pe care i-o acordă. Omul de afaceri povestea într-un interviu pentru fanatik.ro că nu o ajută din punct de vedere financiar, însă îi mulțumește lui Mr. Pink pentru întreaga implicare.

Mai mult de atât, acesta se arăta extrem de mândru de realizările fiicei sale, la o vârstă destul de fragedă.

”Nu particip din punct de vedere financiar la creșterea Irinucăi, dar nici nu cred că este nevoie. Da, eu când am văzut realizările Irinei, din presa americană, mi-am făcut datoria de onoare să îi mulțumesc lui Mr. Pink.

O să mă mențin într-o notă mai vagă, dar vorbim de ordinul sutelor de mii. Da, sigur vorbim de 200-300 de mii de euro anual”, a spus omul de afaceri, pentru sursa citată.