După ce Faimoșii s-au împuținat serios, o minune s-a întâmplat la jocul pentru imunitate și aceștia au reușit să câștige. A fost surprinzătoare victoria, iar o parte din public a acuzat că s-ar fi intervenit tehnic pentru ca Războinicii să piardă. Mai mult decât atât, surpriza și mai mare a venit în momentul în care concurenții noi, Oana Ciocan și Doru Răduță au câștigat imunitatea individuală.
Echipa albastră l-a votat pe Relu Pănescu să plece acasă, iar celelate două propuneri au venit de la cei care aveau colanul la gât. Oana a propus-o pe Ramona Crăciunescu, iar Doru pe Blaze, spre disperarea acestuia.
Tânărul originar din Nigeria a fost foarte afectat și nervos din cauza acestei nominalizări și l-a acuzat pe Doru Răduță că este un mincinos întrucât înainte de Consiliu acesta promisese că va vota o fată.
Ultima eliminare din echipa Războinicilor a fost foarte surprinzătoare. Elena Matei a părăsit concursul, iar aceasta s-a arătat efectiv șocată de rezultatul votului. Doru Răduță și Oana Ciocan au fost atunci salvați de public.
Producătorii PRO TV aduc multe elemente surpriză în show, astfel că este foarte greu de anticipat cine va pleca acasă. Spre deosebire de perioada în care emisiunea era la Kanal D și erau foarte ușor de ghicit eliminările, acum lucrurile sunt complicate.
Într-adevăr pleacă cei accidentați, însă atunci când în fața votului apar trei persoane care-și doresc să rămâne, apar surprize. Cine va fi eliminat de la Survivor România? Blaze, Ramona Crăciunescu sau Relu Pănescu? Analiza grupurilor de pe social media arată că Relu este cel mai antipatic concurent, însă tot el este și cel care crează conflicte în echipa Războinicilor, iar fără scandal nu iese show.
Ramona Crăciunescu are o poveste foarte impresionantă de viață, dar este destul de tăcută și nu s-a remarcat prin nimic în concurs, în timp ce Blaze este o pată de culoare.
Rămâne de văzut cum a votat publicul și cum vor gestiona producătorii PRO TV surprizele în seara aceasta de la 20.30. Survivor România continuă să fie lider de audiență.