Mihai Bobonete s-a alăturat echipei ”Românii au talent” cu puțin înainte de începerea sezonului cu numărul 12, după ce Florin Călinescu și Alexandra Dinu s-au retras din proiect.
Actorul a declarat la început că a fost fanul emisiunii încă de la primul sezon, subliniind că este foarte fericit că are ocazia de a se afla în postura de jurat al ”Românii au talent”.
Se pare că bucuria lui Mihai Bobonete nu ține doar de formatul emisiunii, ci și de salariul pe care îl primește de la Pro TV. Potrivit impact.ro, Mihai Bobonete ar primi un salariu între 20.000 și 30.000 de euro pentru un sezon, o sumă mult mai mică decât cea primită de Andra.
Actorul din ”Las Fierbinți” a mai spus că respectă foarte mult formatul acestei emisiuni, dar îi place și echipa cu care lucrează, aceasta fiind formată, de fapt, din persoane pe care le cunoaște în mare parte.
”Sunt foarte fericit să mă aflu în postura de jurat deoarece este show-ul pe care îl respect cel mai mult și care mi-a plăcut de la lansare. Îmi face plăcere să lucrez cu o echipă pe care, în mare parte, o cunosc și alături de care am lucrat la diferite proiecte”, spune Mihai Bobonete.
Înainte de începerea noului sezon, el a mai spus că simte că toți se vor distra foarte tare. De asemenea, el a mai spus că de abia așteaptă să fie și el distrat, având în vedere că până acum doar el i-a făcut pe alții să râdă.
”Pe colegii jurați îi cunosc foarte bine, pe fiecare în parte, și simt că ne vom distra foarte tare. Abia aștept să mă distreze și pe mine altcineva pentru că, de obicei, eu fac lumea să râdă. Acum sunt în fața scenei și aștept să văd ce înseamnă să fii român talentat”, a declarat actorul din ”Las Fierbinți”.