Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu sunt una dintre perechile de la America Express îndrăgite de publicul larg. Cei doi se ajută reciproc și de asemenea, au șanse mari să câștige și premiul cel mare.
Dacă în urmă cu aproape doi ani de zile, Cătălin Scărlătescu era singur, iată că actrița Doina Teodoru a reușit să ajungă la sufletul ei. De asemenea, deși între cei doi există o diferență de vârstă destul de mare, asta nu a stat în calea fericirii lor.
S-au cunoscut la Vama Veche, după cum povestea chiar juratul Chefi la Cuțite, iar mai apoi totul a decurs natural. Asta putem vedea acum, pe micile ecrane, chiar la America Express, o competiție care îi pune în dificultate pe ambii parteneri.
Chiar și Cătălin Scărlătescu s-a arătat încântat de faptul că a reușit să rămână într-o relație, având în vedere că până acum, acest termen îi era destul de străin.
”Pot spune că a fost o perioadă educativă, în care am învățat să stau într-o relație, eu nefiind un „mega-relaționist. N-am pozat niciodată în rolul bărbatului cu relații stabile, din contră, eu eram cel fără relații.
Dar, știi, se întâmplă… Colegii mei m-au tot avertizat: „Odată și-odată tot vine! Și uite c-a venit! Important este să și rămână”, a declarat Cătălin Scărlătescu, potrivit Viva.
Și totuși ce diferență de vârstă există între Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu? Actrița are doar 33 de ani, în timp ce juratul Chefi la Cuțite are 50 de ani.
Vorbim despre o diferență de 17 ani, care însă nu a stat îl calea fericirii celor doi. Cât despre înălțime, aici nu avem o diferență chiar atât de mare. Cătălin Scărlătescu are 1,75, în timp ce iubita sa, Doina Teodoru, are 1,66.
Dacă ne uităm la cei doi însă, această diferență de înălțime nu este deloc sesizabilă.