Chef Florin Dumitrescu dat afară de la Antena 1? Dezastru și pentru chefii Bontea și Scărlătescu. Ce decizie drastică a luat conducerea postului

23 mart. 2022
Chef Florin Dumitrescu dat afară de la Antena 1? Dezastru și pentru chefii Bontea și Scărlătescu. Ce decizie drastică a luat conducerea postului

Patronii Antena 1 au fixat drept obiectiv pentru anul 2022 încasări mult mai mari, dar și o creștere considerabilă a audienței. Emisiunile culinare cu chef Florin Dumitrescu, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu erau considerate producții cheie în acest sens.

Scopul celor de la Antena 1 era detronarea PRO TV, însă situația este din ce în ce mai proastă. În momentul de față și Kanal D se află în fața Antena 1, la o distanță considerabilă.

Cât despre PRO TV, care s-a instalat confortabil în fotoliul de lider, diferența de locurile 2 și 3 este deja uriașă și probabil imposibil de remontat până la finalul anului.

Chefi fără limite este emisiunea pe care cei de la Antena 1 au promovat-o intens luni de zile. Producția se vrea a fi o combinație între Asia Express și Chefi la Cuțite, dar rezultatele obținute sunt mult sub așteptări. Mulți s-au întrebat dacă cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea vor fi dați afară.

Probleme mari la Antena 1

Ei bine, nu. Ei deja filmează pentru un nou sezon Chefi la Cuțite, cu Gina Pistol prezentatoare. Aceea va fi marea provocare pentru că se va putea trage o concluzie legată de interesul publicului pentru emisiunile culinare, care pare să fi scăzut odată cu finalul pandemiei.

Luni, 22 martie, când pe PRO TV rula Survivor România, pe Antena 1 era difuzat o ediție din Chefi fără limite, iar pe Kanal D un episod din serialul turcesc Fiica Ambasadorului.

Pe PRO TV erau peste 1,8 milioane de telespectatori, pe Kanal D aproape un milion, iar pe Antena 1 doar 574.000. Un adevărat dezastru pentru Antena 1, care în acest an nu are nicio emisiune lider de audiență, deși așteptările erau foarte mari. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în lunile următoare.