Daniel Pavel trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Ana Maria Pop, însă puțini știu câte ceva despre frumoasa blondină, dar și despre job-ul pe care aceasta îl are în prezent.
Ana Maria Pop și Daniel Pavel sunt împreună din luna ianuarie și sunt mai fericiți ca niciodată. Ce au însă în comun cei doi? Pasiunea pentru televiziune s-ar putea zice, căci în ciuda studiilor pe care le are, iubita lui Daniel Pavel a ajuns să fie pasionată și de actorie.
A schimbat nenumărate joburi în ultimii ani și nu e exclus să o vedem și în alte domenii. Oricum ar fi, Ana Maria Pop a reușit să exceleze exact acolo unde și-a dorit.
Iubita lui Daniel Pavel de la Survivor România a absolvit Facultatea de Drept în Cluj și a profesat în domeniu până în momentul în care i s-a propus să se mute la Bruxelles pentru un proiect european.
”Am început Dreptul la Universitatea București, dar m-am întors în Cluj în anul III, unde am și terminat ultimii doi ani de facultate. A urmat un program de masterat și alte trei cursuri de specializare. După examenul de intrare în Barou am profesat doi ani ca avocat stagiar și am continuat să merg pe acest drum și după ce am promovat examenul de definitivat”, a povestit iubita lui Daniel Pavel pentru revista Luxury.
Pentru că proiectul nu a mai primit finanțare, Ana Maria Pop s-a întors la tribunal, deși nu și-ar fi dorit acest lucru. Tocmai din acest motiv, a decis să facă schimbarea vieții sale.
A făcut mai multe cursuri de dezvoltare personală, dar și cursuri de actorie care au ajutat-o să obțină și un rol în filmul „Palatul Pionierilor”.
”M-am trezit în București, suspendată din avocatură și pusă în situația de a alege între reactivarea în profesie sau oferirea de consultanță juridică pentru companii. Între timp, din dorința de a mă cunoaște mai bine și de a scăpa de tracul care inevitabil apare în instanță, am urmat o serie de cursuri de dezvoltare personală și actorie”, a mai dezvăluit tânăra.