Clipe de groază pentru Raluka! A fost operată de urgență. Afecțiunea gravă cu care se confrunta de ani buni. A ascuns tot

22 ian. 2022
Clipe de groază pentru Raluka! A fost operată de urgență. Afecțiunea gravă cu care se confrunta de ani buni. A ascuns tot

Raluka a trecut printr-o perioadă mai dificilă din cauza unei afecțiuni cu care s-a confruntat în urmă cu ceva timp, spune chiar artista în cadrul unui podcast.

Invitată în podcastul lui Damian Drăghici, Raluka a povestit că la începutul carierei sale muzicale a fost nevoită să treacă printr-o intervenție chirurgicală din cauza unor probleme ale corzilor vocale. Artista spune că aceste probleme au apărut din cauza efortului depus și a numărului mare de concerte pe care le-a susținut, scrie unica.ro.

”Eram la Tineretului, iar după concertul meu, am intrat din nou pe scenă și am zis că mai vreau să mai stau cu oamenii (…). Eram atât de stăpână pe mine încât știam că nu o să dau vreun rateu niciodată. În momentul ăla, am simțit că ceva nu e în regulă (…)”, spune artista.

Raluka a mai povestit că în acea perioadă începea să devină cunoscută și nu a avut timp să se odihnească.

”Am ajuns în punctul în care ne-am despărțit prima dată, am continuat cu cariera mea solo, am avut piese care au prins, după care a venit piesa ‘Aroma’ la mine. Eu sunt foarte bună prietenă cu Sava în continuare și eu îi spun lui ‘Soare’, așa le spun prietenilor mei apropiați, și lui Connect-R îi spun la fel. Atunci a înțeles și el (n.r. Sava) că e mai bine așa, că era mai simplu și pentru el”, a mai povestit artista.

Nu a conștientizat din prima problema

Artista a mai spus că a stat cu această problemă timp ce patru ani și că nu a conștientizat-o din prima. Raluka a mai povestit că a fost la doctor și că a avut o pauză vocală, însă, din cauza chistului, a trebuit să se opereze.

”S-au inflamat prima dată foarte tare corzile vocale, am fost la doctor, am avut momente de pauză vocală. Într-o zi, am ajuns la o doamnă doctor foarte bună care mi-a recomandat să iau repaus două săptămâni, iar în cazul în care se retrage chiar și foarte puțin (n.r. chistul), putem avea o alternativă fără să operăm. Pentru că nu am avut un nodul care să se retragă, eu de fapt aveam un chist. A fost foarte frustrant. Simțeam că nu mai sunt neapărat printre cei mai buni. M-am dus foarte deschisă și foarte liniștită la operație”, povestește Raluka.