Radu Vâlcan afilmat în Thailanda pentru noul sezonul al emisiunii Insula Iubirii de la Antena 1. Deși la televizor unele detalii nu se vor observa niciodată, iată că actorul nu a avut o experiență mult prea plăcută.
Insula Iubirii pare a fi la prima vedere un show nu foarte solicitant, însă Radu Vâlcan susține contrariul. O lună de zile au durat filmările pentru sezonul 6, în fiecare zi, de noaptea până dimineața.
Actorul mărturisește că deși și-a pus în minte să continue să alerge și să se antreneze ca în România, nu i-a ieșit deloc, ba chiar lucrurile au luat o întorsătură complet neașteptată.
”Motivul este foarte simplu. Fiind plecat timp de o lună de zile la filmările pentru Insula Iubirii, sezonul 6, chiar dacă intenția mea a fost de la bun început să mă ocup în continuare cu antrenamentele mele, sesiunile mele de alergat, acolo n-am avut timp absolut deloc, pentru că filmările se filmau într-un ritm puternic, altert”, a mărturisit actorul.
Rezultatul? Soțul Adelei Popescu a ajuns să slăbească șapte kilograme într-o singură lună după ce a renunțat la mai multe alimente, tocmai din cauza tentațiilor culinare din Thailanda. Nu a mai mâncat deloc carbohidrați, iar la alte feluri de mâncare s-a abținut cât a putut de mult.
”Filmam noaptea târziu până dimineața, timpul liber era dedicat odihnei și relaxării, motiv pentru care am avut grijă la alimentație. De teamă să nu mă îngraș, pentru că în Thailanda tentațiile culinare sunt la cote maxime, m-am abținut de la a mânca anumite feluri de mâncare, am renunțat la carbohidrați, probabil acesta e motivul pentru care am slăbit destul de mult, 7 kilograme”, a spus Radu Vâlcan la Antena Stars.
El a mai dezvăluit că este întrebat destul de des despre ce s-a întâmplat de a ajuns la așa puține kilograme, însă actorul mărturisește că totul a fost controlat și asumat, semn că nu are de gând să rupă colaborarea cu Antena 1, chiar dacă programul alimentar, dar și personal este dat peste cap din cauza filmărilor.
”Din poze pare că am slăbit mai mult decât arată realitatea, foarte multă lume m-a întrebat, mai în glumă, mai în serios, dacă oamenii ăia nu îți dau de mâncare acolo. Pur și simplu a fost ceva controlat și asumat”, a mai spus soțul Adelei Popescu.