A muncit aproape jumătate de an pentru a câștiga premiul cel mare de la Bravo, ai stil!, însă norocul nu a fost de partea ei. Deși a ajuns în până în marea finală, Raluca Dumitru a pierdut competiția de la Kanal D. La fel s-a întâmplat și la Survivor România, unde a rezistat și mai puțin.
Pentru că a muncit enorm, simțea nevoie să se relaxeze și asta a și făcut. Fosta asistentă a plecat alături de iubitul său în Maldive pentru a-și încărca bateriile și pentru a se pregăti pentru noile proiecte care vor urma.
Competiția de la Kanal D a fost obositoare pentru ea, însă iată că acum, vedeta nu are ce să se plângă.
“Sunt în vacanță împreună cu iubitul meu. Am venit să ne relaxăm și am ales un loc superb. Sunt îndrăgostită de acest loc. Te încarcă cu energie pozitivă. Și aveam nevoie după o perioadă de cinci luni la “Bravo, ai stil! Celebrities”, unde am muncit foarte mult”, a mărturisit Raluca Dumitru, pentru fanatik.ro.
Dacă vă întrebați cu ce se ocupă Raluca Dumitru după ce a pierdut în finala de la Bravo, ai stil!, ei bine, vedeta spune că se va concentra pe creație. Chiar ea a mărturisit că după vacanța din Maldive se va ocupa de afacerea ei, magazinul online de haine.
Și pentru că banii nu vin doar din haine, fosta concurentă de la Kanal D spune că se mai ocupă și de o serie de campanii publicitare care se desfășoară pe rețelele de socializare.
“Lucrez la colecția magazinului meu online (n.r. când se întoarce). Și am campanii publicitare în desfășurare pe Instagram”, a mai dezvăluit ea.
Să nu uităm însă că după ce a pierdut Bravo, ai stil!, Raluca Dumitru a avut parte de o lovitură neașteptată din partea celor de la Kanal D. Vedeta spera că va reuși să prindă un loc la Teo Show și să continue cu televiziunea, însă a avut o surpriză neplăcută.
Cei de la Kanal D au preferat-o pe Bella Santiago, drept urmare, Raluca Dumitru s-a întors la afacerea ei.