Din ce în ce mai multe cupluri mondene aleg să meargă pe drumuri separate. După ce Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au anunțat că divorțează, Sore a luat prin surprindere întreaga țară când a confirmat despărțirea de iubitul său Mircea.
Sore și Mircea au fost împreună ani buni, iar cei doi au și un copil împreună. Deși artista a fost cerută în căsătorie în 2017, nunta nu a avut niciodată loc. Ea povestea atunci că existau alte priorități, drept urmare, a preferat să mai aștepte, până când a fost prea târziu.
Chiar ea și-a anunțat fanii că după opt ani de relație, cei doi au decis să își spună adio. Nu a dat detalii despre motivele concrete care au dus la separare, cert este că Sore și Mircea sunt hotărâți să rămână o familie de dragul fiicei lor, chiar dacă fiecare va avea viața lui.
“Au fost 8 ani frumoși, care ne-au adus maturizarea și cea mai de preț realizare: pe Erin. De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vom forma mereu o familie.
Am simțit responsabilitatea de a face această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică, însă așa cum mi-am expus relația pe internet, cu la fel de multă discreție voi proceda și în acest caz”, a scris Sore Mihalache pe rețelele de socializare.
Surpriza vine însă de abia acum, căci la nici câteva zile distanță de la postare, Sore a fost deja surprinsă în compania unui bărbat misterios. Ea a fost prezentă la evenimentul Deliei care a avut loc acum câteva zile, însă nu singură.
Artista a fost fotografiată în compania unui bărbat misterios, pe care îl ținea de mână, semn că între cei doi este mai mult decât o prietenie. Nici până acum după publicarea informației, Sore nu a reacționat, însă cel mai probabil acesta a fost unul dintre motivele pentru care cuplul și-a spus adio.