Dani Oțil a devenit MILIONAR! Pleacă de la Antena 1? Umilință maximă și pentru Răzvan Simion

29 dec. 2022
Dani Oțil a devenit MILIONAR! Pleacă de la Antena 1? Umilință maximă și pentru Răzvan Simion

Pe Răzvan Simion și Dani Oțil în știm de ani buni de la matinalul de la Antena 1. Odată cu celebritatea, cei doi prezentatori tv au decis să nu piardă timpul și să facă investiții.

Nu doar colaborarea cu Antena 1 le aduce sume fabuloase în conturi celor doi matinali. Zvonurile spun că Răzvan Simion ar încasa lunar de la grupul Intact nu mai puțin de 10.000 de euro.

Această sumă este însă doar o parte din alți zeci de mii de euro pe care acesta îi încasează.

Fanatik.ro a vrut să afle câte firme deține Răzvan Simion, dar și la ce sume anuale ajunge. Se pare că prezentatorului tv nu îi merge atât de bine pe cât colegului său.

Răzvan Simion deține două firme. Una dintre ele este Music Max Events, inactivă fiscal, iar cea de a doua poartă numele de Vânătorii De Zmeie și are ca obiect de activitate producția cinematografică, video și de programe de televiziune.

Dacă vă întrebați cât ajunge să câștige Răzvan Simion prin firma sa, ei bine, aceasta a obținut o cifră de afaceri de aproape 1,4 milioane de lei, adică echivalentul a aproape 300.000 de euro.

Răzvan Simion câștigă sume impresionante din reclame

Profitul a fost și el unul pe măsură, adică vorbim de aproape 70.000 de euro, scrie fanatik.ro.

Și nu e de mirare, având în vedere că Răzvan Simion a fost implicat în mai multe reclame, atât singur cât și alături de iubita sa, Daliana Răducanu.

Dani Oțil pe de altă parte are mai multe firme, dar și afaceri, drept urmare, veniturile lui sunt cu mult mai mari față de ale colegului său.

Fanatik.ro mai scrie că Dani Oțil a obținut doar la una dintre firmele sale un profit de 175.000 de euro, însă lista este una cu mult mai mare de atât.

Prezentatorul tv deține și câteva restaurante, iar asta îi aduce de asemenea sume frumușele în conturi. Practic Dani Oțil este milionar și mulți se întreabă de ce mai rămâne la Antena 1 în acest context. Răzvan Simion deja ia în calcul plecarea din televiziune.