Noul sezon Te cunosc de undeva! a început în forță. În sfârșit, Antena 1 a reușit să ajungă lider de audiență sâmbătă, în prime time, într-o seară în care PRO TV difuzează filme, iar Kanal D emisiunea Se strigă darul. Concurenții sunt foarte simpatici, iar transformările spectaculoase.
Prima gală s-a lăsat cu o surpriză mare. Pe locul 1 au terminat Dima Trofim și Alexia Țalavutis, iar pe locul 2 s-au clasat cei mai amuzanți dintre artiști, Anisia Gafton și Ionuț Rusu. Surprinzător a considerat toată lumea, dar meritat.
Vezi tot CLASAMENTUL din prima gală AICI
Astfel că în cea de-a doua gală Te cunosc de undeva!, care se va difuza sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, le va aduce cuplului Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu primul travesti şi totodată unul deloc uşor – trupa Savoy.
Pe lângă provocările cu care s-a confruntat Ionuţ, respectiv epilat, lentile de contact, pantofi cu toc cui înalt, Anisia a avut parte de mari emoţii din pricina… guşii.
„2 ore am chinuit echipa de machiaj, căci nu mă puteam opri din râs când mă uitam în oglindă!”, a povestit Anisia, completând: „Ce nu ştiam eu atunci, era continuarea. Mai exact, după ce au reuşit să îmi lipească guşa, mi-am dat seama că nu mai puteam să fac absolut nimic: nu am mai mâncat, am băut apă cu paiul, nu am făcut nicio mişcare bruscă cu capul, ba chiar am ţinut tot gâtul foarte încordat, încât şi la 3 zile de la înregistrare mă durea ceafa! Nu credeam că poate fi posibil aşa ceva!”.
Mai mult, Anisia a purtat un costum de burete pe toată perioada înregistrări, care i-a adus la final şi un cadou: „Am slăbit un kilogram de la acel costum de burete! Nu-i rău!”.
La antrenamente, profesoara de actorie, Adriana Trandafir, i-a avertizat: „Mi-e frică de un singur lucru! Să nu minimalizaţi şi să nu caricaturizaţi personajele primite, pentru că tendinţa asta este!”. Cum se vor descurca Anisia şi Ionuţ şi dacă vor reuşi să respecte indicaţiile primite, telespectatorii vor putea afla urmărind cea mai nouă gală Te cunosc de undeva, sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1.