Delia are 39 de ani și chiar dacă pandemia i-a dat peste cap programul, artista a ales să călătorească mai mult ca oricând. Nu au lipsit nici întrebările eterne legate de când va face aceasta un copil, dar vedeta a decis să le ignore și să-și vadă în continuare de viață.
Delia nu s-a numărat printre artiștii care au rămas fără proiectele de televiziune în care erau implicați. Ea a continuat proiectele de la Antena 1, unde are rolul de jurată atât la X-Factor, cât și la IUmor. Ambele emisiuni au fost difuzate deja și chiar au făcut cifre mari de audiență. Totuși anularea concertelor i-a lăsat mult timp liber, pe care l-a umplut călătorind.
Mulți s-au așteptat ca Delia să facă un copil în toată această perioadă. Deși s-a zvonit că aceasta nu poate rămâne însărcinată, se pare că lucrurile nu ar sta chiar așa. Invitată la podcast-ul La Măruță, prezentat de Andra de data aceasta, artista a răspuns și la întrebarea legată de copil, pe care o evită în general.
Ea a spus că motivul pentru care nu dorește să rămână însărcinată acum este lumea rea în care trăim. Îi este teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla după ce ar aduce pe lume un suflet pur lăsat într-o realitate deloc pe placul ei.
”Mie mi-e frică puțin de lumea asta. Mi-e frică, gândindu-mă la mediul ăsta de familie, cumva mi-ar fi teamă. Mi-e teamă să mă gândesc că aș aduce un copil pe lume. Mi se pare că… Ok, da, nu văd o lume superbă, nu văd o lume ideală. Niciodată nu a fost. Cumva, mă văd genul de părinte… Nu-mi place în totalitate lumea în care trăim și mi se pare că aduci un copil într-o lume tare nesigură. E nesigur totul și tu aduci un suflet nevinovat într-un mediu nesigur? Te gândești că la un moment dat că pleacă și că intră cumva, prin diferite portițe în lumea asta despre care vorbesc.”, a declarat Delia în podcast-ul Andrei.
Vedeta a spus și că este convinsă că ar fi o mamă bună. Își dorește un copil, dar nu acum. Consideră că încă mai are timp la dispoziție, iar momentan aducerea pe lumea a unui nou membru în familie nu este o prioritate. Sora ei, Oana are deja doi copii, iar Delia îi răsfață din plin. Consideră că este suficient momentan.
”Știu că pot să fiu o mamă foarte mișto și știu și realizez că o să am anumite frici. Simt că aș putea să fiu o mamă extraordinară, dar simt că aș mai putea să-mi dau un pic de răgaz, cât cred eu că mai merge. Nu o să zic asta și la 60 de ani”, a mai spus jurata de la Antena 1.