Nu se putea ca ediția Survivor România 2022 să se termine fără o poveste de iubire. Așa că publicul începe să înțeleagă mai bine de ce producătorii PRO TV au luat decizia unificării triburilor înainte de vreme. Deja spectacolul nu mai era palpitant, însă cu o idilă în desfășurare, lucurile devin mai interesante.
Alexandra Duli și TJ Miles au fost foarte apropiați la petrecerea care a fost dată imediat după ce Daniel Pavel a anunțat că cele două echipe vor trăi de acum împreună pe aceeași insulă.
Războinca și Faimosul au dansat foarte apropiață unul de celălalt și se pare că a fost chiar mai mult de atât. Alexandru Nedelcu a mărturisit la tutoriale că deja se poate spune că avem primul cuplul la Survivor România. Se pare că cei doi deja dorm împreună, mai exact și-au lipit saltele și sunt apropiați inclusiv noaptea.
Alexandra Duli a recunoscut că-l place pe TJ Miles și că vrea să-l cunoască mai bine. În trecut, aceasta a participat și la reality show-ul Burlacul și a ajuns până aproape de final. Ea voia să-l cucerească pe Andi Constantin, care a participat și el la Survivor România într-o ediție precedentă.

Laura Giurcanu a confirmat și ea că între Alexandra Duli și TJ Miles există în momentul de față mai mult decât o simplă amiciție și a ținut să precizeze că deși s-a speculat că l-ar plăcea pe Alex Delea totul a fost doar o glumă.
De altfel, influencerița în vârstă de 25 de ani are un iubit acasă, cu care este și logodită. Ei s-au despărțit la un moment dat pentru că el a înșelat-o, dar într-un final ea a decis să-l ierte.