O informație furnizată pe surse, probabil chiar de Bianca Drăgușanu, face ravagii pe site-urile de știri. Vedeta ar fi însărcinată în două luni cu nimeni altul decât Gabi Bădălău. Acesta nu a dorit să comenteze nimic pe subiect, mai ales că părinții lui sunt foarte supărați din cauza acestei relații și nu o acceptă sub nicio formă pe fosta asistentă TV.
Bianca Drăgușanu ar fi făcut mai multe tratamente pentru a rămâne însărcinat în Turcia și după un an de încercări eșuate, ar fi venit și vestea bună. Însă este posibil ca totul să fie o alarmă falsă. Mai multe surse susțin că ea și Gabi Bădălău au decis să țină totul secret pentru că ar fi vorba despre o sarcină cu risc.
Bianca Drăgușanu are deja 40 de ani și mai are o fetiță, în vârstă de 5 ani, cu Victor Slav. Însă ea nu ar fi prima vedetă care naște la această vârstă. Gina Pistol, Gabriela Cristea, Simona Gherghe, Alessandra Stoicescu sau Gabriela Firea sunt doar câteva nume sonore care au devenit mămici mai târziu.
Bianca Drăgușanu își continuă viața la fel ca înainte. Aceasta a postat pe Instagram mai multe filmulețe cu ea făcând sport și a dorit să arate că indiferent ce se va întâmpla nu va renunța la acest obicei.
De altfel, pentru aceasta, imaginea este extrem de importantă și de-a lungul timpului a făcut foarte multe sacrificii pentru a arăta ca o păpușă Barbie. Asta a venit la pachet și cu probleme de sănătate. În prezent, vedeta suferă de diabet, dar își menține boala sub control destul de bine, în ciuda vieții tumultoase pe care o are.