Marius Moga și Iulia Vântur au format un cuplu atipic. Au fost puțini cei care au dat o șansă poveștii lor de iubire la început, dar apoi toată lumea era convinsă că cei doi se vor căsători. S-au cunoscut în anul 2007 și au fost împreună timp de patru ani.
În această perioadă s-au mai separat o dată, dar s-au împăcat. Părea că pentru totdeauna, însă în anul 2011 au ales să meargă pe drumuri separate și să transmită publicului că au decis să rămână prieteni. Și-au făcut declarații frumoase și nimeni nu a înțeles ce s-a întâmplat între cei doi atunci.
„Eu din 2000 până în 2007 nu am avut viață personală. Deloc. Nu știam ce ăînseampa asta, stăteam numai în studio și munceam, pentru că am vrut sa ajung undeva. E drept că am reușit, dar sacrificiile au fost mari”, marturisea Marius Moga în urmă cu mult timp.
Dar Iulia Vântur a reușit să-i capteze atenția actualului jurat de la SuperStar România mai mult decât orice femeie. S-a îndrăgostit nebunește de ea și credea că nimic nu-i va despărți vreodată. Ea era foarte caldă și înțelegătoare, însă el se dedica în continuare mult timp profesiei. Surse din anturajul celor au dezvăluit pentru ShowBlizt.ro că Iulia se simțea des neglijată.
Îl înțelegea pe Marius, însă își dorea mai mult. Voia să primească mai multă atenție și se pare că din acest motiv ar fi și călcat strâmb. De aici s-a rupt totul între cei doi. Moga nu a vrut să deschidă niciodată subiectul public, a suferit mult, dar pe de altă parte a considerat că a fost și vina lui, au povestit aceleași surse pentru ShowBlizt.ro.
Astfel că după lungi discuții, cei doi au decis să se despartă prieteni, mai ales că de-a lungul timpului împărțiseră multe. Nu a durat foarte mult și micul Mozzart s-a refugiat în brațele unei alte frumuseți de la PRO TV, Bianca Lăpuște, care era reporter. De data aceasta nu a vrut să mai repete greșelile din relația trecută și a cerut-o rapid în căsătorie. Cei doi au acum împreună și o fetiță, iar ea lucrează cu el la proiectele lui muzicale.
“Am trăit foarte multe experienţe împreună şi e un om important în viaţa mea. Am ajuns într-un alt nivel care mă satisface foarte tare, care-mi place foarte mult. Clar am evoluat! Ştii cum se spune, partenerul e oglinda ta. Tu nu eşti atât de obiectiv încât să te priveşti aşa cum eşti de fapt. În momentul în care e cineva care stă zi de zi cu tine şi care îţi observă şi relele ţi bunele, şi mai ales ştie să comunice cu tine şi e destul de analitic, poţi să înveţi lucruri despre tine şi să te veşi cu adevărat.
Marius a fost oglindă pentru mine, şi eu pentru el. M-a ajutat foarte mult să mă cunosc. În primul rând suntem foarte buni prieteni. Adică un prieten pe care îl ţi-l câştigi aşa, şi-l păstrezi e cel mai important lucru. Am invatat multe si am crescut si evoluat impreuna. Ne-am modelat unul pe celalalt. Am învățat ce înseamnă dragostea adevărată și pură, mai ales dupa ce am terminat relația. Abia după, am simțit dragostea aia necondiționată – când nu mai vreau nimic de la el, ci doar să-i fie bine”, spunea Iulia Vântur în urmă cu mai mult timp.
Nici Marius Moga nu a rămas dator. A vorbit și el frumos, mai ales că nu i-au plăcut niciodată scandalurile. A vrut mereu să apară în mass media doar cu reușitele sale profesionale, nu și cu toată viața personală pe tapet.
“Lumea trebuie sa inteleaga ca doi oameni care au petrecut timp impreuna si s-au apropiat, e firesc sa se mai intalneasca, sa stea de vorba despre diferite lucruri care li se intampla in viata. Cred ca s-au obisnuit cu prea multe cupluri care, dupa ce se despart, arunca cu noroi, dar noi nu facem parte din aceasta categorie”, a declarat si Marius.