Gina Pistol și Smiley trăiesc cea mai frumoasă experiență din viața lor. Cei doi au devenit părinți pentru prima oară, iar micuța Josephine le-a schimbat viața complet.
Mulți s-au întrebat însă dacă cei doi se vor opri doar aici sau vor dori să-i ofere micuței și un frățior sau o surioară. Drept urmare, ultima imagine postată de vedeta Antena 1 pe rețelele de socializare a trezit interesul publicului.
Gina Pistol a publicat o imagine cu ea, în care pare că are nevoie de mai multă odihnă Mesajul postat lângă imagine însă, a dat frâu liber imaginației internauților.
“Și vreau să mă opresc din când în când/ Să mă simt ca în prima zi pe pământ/ Să mă bucur doar pentru că sunt/ Și apoi să mă las purtat de vânt.”, a scris Gina Pistol în dreptul imaginii de pe Instagram.
Imaginea a strâns rapid un număr mare de aprecieri, însă pentru că vedeta își ține mâinile pe abdomen, iar tricoul este așezat într-o anumită poziție, unii internauți au ajuns să se întrebe dacă nu cumva Gina Pistol are de zis ceva mai mult.
Evident întrebările au început să curgă, pentru că mulți s-au gândit că iubita lui Smiley este însărcinată. “Tricoul e un mesaj super interesant: Soare și o Lună #mamădedoi”, ”Ești însărcinată?”, au fost comentariile unor internauți.

Să nu uităm că nu este prima oară când acest subiect este adus în spațiul public. Gina Pistol povestea la un moment dat că a fost invadată de astfel de întrebări, însă simte nevoia de timp până la al doilea copil.
Tot atunci, iubita lui Smiley spunea că nu se grăbește și că nu vrea să forțeze mâna lui Dumnezeu, bucurându-se de ce i-a dat până acum.
“Când nu ai copil, toată lumea te întreabă când faci un copil. După ce faci un copil, nici nu a prins bine… și al doilea copil când? Stai să-mi revin după primul copil. Lasă-mă puțin.
Nu știu…. al doilea copil când o vrea Bunuțul pentru că se știe foarte bine povestea noastră și cred că îi forțăm puțin mâna lui Dumnezeu cu al doilea copil. Să ne bucurăm de micuță.”, spunea Gina Pistol pe Instagram.