Gina Pistol a luat prin surprindere pe toată lumea când și-a anunțat demisia de la Antena 1, chiar cu puțin timp înainte de lansarea sezonului cu numărul 11 al emisiunii Chefi la Cuțite, pe care chiar ea o prezintă. Aceasta le-a spus fanilor printr-o postare pe Instagram că vrea să petreacă mai mult timp cu micuța Josephine și că filmările pentru show-ul culinar durau mult prea mult.
În realitatea, conform surselor ShowBlitz.ro, Gina Pistol a renunțat la colaborarea cu Antena 1 din cauza banilor. Cel care ar fi avut ultimul cuvânt ar fi fost Smiley. Acesta i-ar fi spus iubitei sale că este plătită mult prea puțin pentru volumul imens de muncă și că mai bine s-ar concentra pe partea de influencing.
Gina Pistol dedică acum mai mult timp campaniilor de publicitate, care sunt în număr din ce în ce mai mare. Dintr-o analiză ShowBlitz.ro, aceasta ajunge să câștige doar din Instagram lejer în jur de 20.000 de euro pe lună.
Aceasta a semnat cu mai multe companii în ultima vreme, printre care Douglas sau Purina. Iubita lui Smiley a mărturisit că nu-i place să fie casnică, dar că nu se poate plânge că are timp liber pentru că viața cu un copil de doi ani este foarte intensă.
De asemenea, ea dorește să revină în televiziune, dar așteaptă un proiect bine plătit și care să nu o mai solicite atât de mult. Între timp, la Chefi la Cuțite se filmează deja sezonul 12 cu Irina Fodor prezentatoare. Rămâne de văzut ce cifre de audiență va avea acesta.
Sezonul actul a reușit să devanseze Survivor România și se află pe locul 1 pe tronsonul orar pe care este difuzat.