După ce s-a zvonit că Ilinca Vandici a luat o pauză forțată pentru ca producătorii Bravo, ai stil! Celebrities să testeze dacă un nume nou pe post de prezentator ar aduce și un plus de audiență, vedeta a revenit în forță la Kanal D. Aceasta este din nou la cârma emisiunii, unde este în prim plan de patru sezoane deja.
Ilinca Vandici a lipsit, oficial, de la Bravo, ai stil! Celebrities din cauza unor probleme de sănătate. Cel care i-a luat locul a fost Victor Slav, care a avut multe colaborări în trecut cu Kanal D. Practic contractul lui a fost sistat în momentul în care acesta s-a trezit cu un dosar penal pentru consum de droguri.
El fusese oprit în trafic și testat. Ulterior s-a dovedit că totul a fost fals, iar Victor Slav a dat statul în judecată pentru mari prejudicii de imagine, care i s-au adus. Cu problemele legate rezolvate, turcii de la Kanal D l-au primit înapoi.
Așa că iată că de acum, el va face parte din echipa Bravo, ai stil!. Din nou! Pentru că și la debutul show-ului a avut un rol în emisiune. Acum Ilinca Vandici a anunțat că Victor Slav va ramane prezent în cadrul proiectului și va primi un rol foarte important, acela de a oferi o steluță în timpul edițiilor săptămânale și două puncte bonus în Gale.
“Voi tine cont de mai multe aspecte cand notez concurentele: de postura, de tinuta, de discutiile din culise, de toata prezentarea din platoul emisiunii. Toate acestea se reflecta intr-o steluta bonus in editiile saptamanale. In Gale, voi avea doua puncte bonus de oferit unei singure concurente sau le voi imparti pentru doua concurente care mi-au atras atentia in sensul cel mai bun”, a declarat Victor Slav.
“Bravo, ai stil! Celebrities” este un show de fashion care este difuzat pe Kanal D de miercuri pana vineri, de la 22:30, si in fiecare sambata, de la 22:00, la Kanal D! Ultima ediție a fost câștigată de Alexandra Ungureanu, care a devansat-o pe Theo Rose.