Ilinca Vandici pleacă la Antena 1? Ce super emisiune va prezenta. Este lovitura anului

01 mart. 2022
Ilinca Vandici pleacă la Antena 1? Ce super emisiune va prezenta. Este lovitura anului

Ilinca Vandici este una dintre cele mai populare vedete de televiziune în momentul de față. Aceasta colaborează cu Kanal D de 15 ani, iar în ultima perioadă a prezentata emisiunea de fashion Bravo, ai stil!. Sezonul 7 tocmai s-a încheiat, așa că toată lumea a fost curioasă să afle care este pasul următor în cariere sa.

Pe piață au apărut numeroase zvonuri legate de o plecarea ei la Antena 1. Ilinca Vandici ar fi primit mai multe oferte extrem de tentante de la postul concurent, dar până acum nu le-a dat curs. La un moment dat, ea a spus pe Instagram că i-ar plăcea să participe la Asia Express, însă imediat a rectificat totul.

Ilinca Vandici a acordat un interviu celor de la TV Mania, în care a explicat că nu are de gând să plece de la Kanal D pentru că se simte foarte bine la postul turc de televiziune, ca într-o familie. Ea a dezvăluit și ce planuri de viitor are. Vrea să plece în vacanță, să se odihnească, să stea cu ea însăși, iar apoi pregătește un altfel de poscast.

Va fi ceva inedit și speră că va avea succes, mai ales că este inspirat din mai multe modele internaționale. Ilinca Vandici nu a spus clar dacă va fi proiectul său individual sau dacă va fi tot în colaborare cu Kanal D. Însă a spus și că așteaptă următorul sezon de la Bravo, ai stil!, unde va fi din nou prezentatoare.

Ce spune Ilinca Vandici despre noua ei emisiune

„Am mari planuri pe partea de online şi abia aştept să mă pot concentra pe tot ceea ce doresc să întreprind în această zonă. Sunt planuri despre care vorbim şi lucrăm de peste jumătate de an. Este vorba despre un podcast… altfel! De un an am tot zis că mă atrage zona asta, însă toate discuţiile mi se păreau uşurele, frivole.

De ceva vreme au descoperit câteva podcasturi şi din ţară şi din străinătate care au reuşit să îmi atragă atenţia şi să îmi stimuleze curiozitatea prin analiza personală pe care şi-o făcea fiecare invitat. Ceea ce mi se pare fabulos, pentru că vrem sau nu să recunoaştem, acesta este următorul pas pentru tot ceea ce înseamnă influcencer, om de televiziune, persoană publică. Ei trebuia să transmită un mesaj, să fie un exemplu, să îi motiveze pe cei care îi privesc. Asta mi se pare “cheia” în acest moment.

Şi eu lucrez la analiza personală de peste un an și simt că mă ajută enorm din toate punctele de vedere. Mai sunt şi alte proiecte, dar nu sunt atât de aproape de finalizare precum acest podcast care îmi doresc să fie inspirat din sufletul meu, din tot ceea ce am trăit, descoperit în ultima vreme, din toate informaţiile adunate. Abia aştept să îl demarez şi să ajungă la cât mai mulţi oameni.”, a spus Ilinca Vandici pentru TV Mania.