Lavinia Pîrva este alături de Ștefan Bănică de aproape zece ani. Relația ei cu renumitul artist a început când acesta era căsătorit cu Andreea Marin. Cei doi au fost surprinși de paparazzii și cu toate că la început au negat că ar fi ceva între ei, în câteva luni totul a devenit public.
Lavinia Pîrva și-a făcut astăzi apariția la Teo Show, la Kanal D într-0 manieră surprinzătoare. Echipa emisiunii i-a făcut cadou o pereche de role, iar ea a intrat cu ele în platou. Mâine, 24 noiembrie, vedeta împlinește 37 de ani. Spune despre ea că este o familie împlinită. Are o familie frumoasă, împreună cu Ștefan Bănică jr. și fiul lor Alexandru și în plus deține un magazin de haine unde își vinde propriile creații.
Lavinia Pîrva nu va organiza o mare petrecere în acest an, dar va sărbători acasă împreună cu prietenii apropiați. Când vine vorba despre cadouri, ea spune că nu este adepta bijuteriilor sau a bolizilor de lux, dar nu ar refuza niciodată o vacanță împreună cu cele mai dragi ființe din viața ei. Totuși, artista le-a împărtășit lui Teo Trandafir și lui Bursucu care este cea mai mare bucurie pe care o poate avea de ziua ei.
„Eu îmi doresc să vină tortul, pentru că Alexandru adoră aniversările, mai exact să sufle în lumânări. De fiecare dată când este o aniversare în familie îl iau și spun lăsăți-l și pe el să sufle. Abia aștept să îi văd bucuria pe chip. Va fi foarte frumos pentru că vom fi cu toții, anul acesta vom fi în familie!”, a spus Lavinia Pîrva.
Prima persoană care a dorit foarte mult să-i spună la mulți ani a fost chiar tatăl artistei, extrem de emoționat și fericit.
„Să fii sănătoasă, toate dorințele și visele să se împlinească, să fii fericită, să te bucuri de fiul tău Alexandru, minunatul nostru nepoțel”, a spus Florin Pîrva.
Nu este exclus ca în viitor să o vedem pe Lavinia Pîrva concurentă la Bravo, ai stil! Celebrities sau să fie cooptată într-o altă producție a Kanal D.