Lidia Buble a avut un an de-a dreptul tumultos. Artista a participat la Asia Express, a avut probleme și cu legea, care încă există și acum, iar ulterior a confirmat că a pus capăt și relației cu celebrul actor cubanez Harlys Becerra.
După ce s-a despărțit de Răzvan Simion, alături de care a avut o relație ani de zile, Lidia Buble a fost singură o bună perioadă de timp. Nimeni nu a mai văzut niciun bărbat în preajma ei până când actorul Harlys Becerra a apărut în peisaj.
Cei doi au plecat în vacanțe împreună, preau de nedespărțit, însă după doar câteva luni, artista a mărturisit că din cauza distanței, lucrurile dintre cei doi nu au putut avansa, motiv pentru care totul s-a terminat.
”Niciodată nu există un singur vinovat. Distanța nu este cel mai bun lucru. A fost o poveste frumoasă și este un om cu care încă țin legătura. Este un om frumos”, a explicat Lidia Buble la Kanal D.
Pe de altă parte, gurile rele spuneau că motivul despărțirii dintre cei doi l-ar fi reprezentat dorința cântăreței de a avea o relație cu un bărbat care să aibă aceași religie ca ea și care să se gândească la viitor, însă doar Lidia știe care e adevărul.
Oricum ar fi, Lidia Buble a plecat din nou într-o vacanță exotică. A postat costant, fel de fel de imagini îmbrăcată în ținute sumare, însă nimeni nu a știut cu cine a plecat, de fapt, artista în vacanță.
Pentru că și Harlys Becerra era la rândul său într-o vacanță exotică, multă lume s-a gândit că cei doi au mai dorit să își dea o șansă, iar până acum artista nu a confirmat dar nici nu a negat zvonurile.
După ce s-a întors în România, suspansul a fost și mai mare. Artista s-a fotografiat alături de un cățel, despre care spune că i-a fost partener înteraga vacanță.
”Cu el am fost plecată în vacanță. Am apucat să ne facem un singur selfie și în rest am profitat de fiecare moment petrecut împreună”, a scris Lidia Buble pe Instagram.
Pe de altă parte, întrebările rămân încă în picioare căci Lidia Buble nu a spus nimic despre Harlys Becerra, lăsând astfel loc de interpretări.
Vezi această postare pe Instagram