După ce a renunțat la rețelele de socializare, Lidia Buble s-a afișat în public complet schimbată. Artista și-a făcut o modificare toatală de look, nu mai este blondă și mai mult de atât a optat și pentru niște extensii.
Miercuri, artista s-a prezentat la emisiunea Netaza cu Răzvan și Dani, unde a interpretat piesa „Draga mea”, înregistrată în studioul Balada Records și compusă de artista Adda, însă după cum era de așteptat, de la discuțiile despre muzică totul a degenerat.
Deși Dani Oțil a încercat să se abțină cât a putut de mult, situația s-a transformat în ceva super jenant, în special pentru artistă.
”Lidia Buble a venit altfel decât o știam, la Neatza, Vai de capul meu. Nu mai am voie sa glumesc cu fizicul tău, ca se supără oamenii. Dar oamenii nu înțeleg că noi ne permitem, că suntem aproape din familie. E părul tău?”, i-a spus Dani Oțil Lidiei Buble.
Artista a încercat să mențină conversația într-un mod cât se poate de normal. A recunoscut că are doar niște extensii, iar culoarea de acum se apropie de cea naturală. ”Da, am și niște extensii, se apropie de culoarea mea naturală. Îți place?”, l-a întrebat Lidia Buble pe Dani Oțil.
Răspunsul vedetei Antena 1 a fost unul cât se poate de șocant. ”Arăți mai normală la cap, mai de încredere, înainte erai prea Star, așa”, i-a spus acesta.
Lidia Buble nu a vrut ca lucrurile să degenereze, drept urmare s-a concentrat pe discuția referitoare la păr. ”Am vrut să fac schimbarea asta de acum un an, dar acum a fost momentul. În plus, 2-3 săptămâni nu am postat nimic pe Instagram”, a mai dezvăluit ea.
Dani Oțil a dus apoi discuția în alte emisfere, iar colegul său Răzvan Simion a intervenit de abia la final. Prezentatorul tv a întrebat-o pe Lidia de ce nu numește toate persoanele implicate în noul ei proiect, iar Lidia Buble i-a dat un răspuns neașteptat.
”Și ție îți mulțumesc, dacă asta aștepți, îti mulțumesc că te implici ca de fiecare dată”, a spus artista. ”Suntem și noi emoționați.”, a adăugat fostul ei iubit.