Mihai Bobonete divorțează de soția sa, Cătălina după 20 de ani de relație?! Actorul din Las Fierbinți și-a explicat decizia

06 nov. 2022
Mihai Bobonete divorțează de soția sa, Cătălina după 20 de ani de relație?! Actorul din Las Fierbinți și-a explicat decizia

Mihai Bobonete și soția sa, Cătălina, formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc, dar și unul dintre cele mai discrete. Actorul din „Las Fierbinți” preferă să nu prea dea din casă.

Cu toate acestea, în cadrul unui podcast în care fusese invitat chef Sorin Bontea, cunoscutul actor a precizat că face parte din generația care a ratat criza de 40 de ani și asta din cauza pandemiei de coronavirus.

Mihai Bobonete spune că într-o dimineață i-a spus soției sale că dorește să divorțeze, însă aceasta i-a precizat că nu are cum pentru că se aflau în perioada în care totul era închis din cauza virusului.

„Eu fac parte din prima generație care ne-am ratat criza de 40 de ani. Noi nu am putut să avem criza bărbatului de 40 de ani, pentru că a venit pandemia exact când am făcut 40 de ani. Eu n-am putut să divorțez pentru o scurtă perioadă, n-am putut să mă duc la… pe banii mei, n-am putut să mă tatuez (…) Unde divorțezi în pandemie, când n-ai voie să ieși din casă? M-am trezit într-o dimineață, m-a luat criza puțin așa și am zis: „Cătălina, eu divorțez!”. „Unde divorțezi? Nu ai voie să ieși din casă, e lockdown​. Unde te duci să faci acte? Nu te bagă nimeni în seamă” și am zis „Cătălina, lasă să treacă pandemia”, a povestit Mihai Bobonete.

Mihai Bobonete își iubește nespus de mult soția

Chiar dacă a menționat de divorț, Mihai Bobonete nu are de gând să facă acest lucru și asta pentru că actorul își iubește nespus de mult soția. Cei doi se cunosc de foarte mult timp și au ales să-și unească destinele după 14 ani de relație. De asemenea, ei au și doi copii – o băiat și o fată.

Totuși, Mihai Bobonete nu o duce bine doar pe partea sentimentală – el o duce foarte bine și pe partea profesională. Actorul este al doilea cel mai bine plătit dintre cei din serialul „Las Fierbinți”. Pentru fiecare episod filmat el primește 1.000 de euro, sumă pe care o primește încă din 2012, atunci când au început filmările.