Mihai și Elwira Petre formează una dintre cele nouă echipe din reality show-ul de tip concurs, Asia Express. Prezența lor în competiție a fost o surpriză imensă, mai ales că cei doi au un profil destul de sobru și nimeni nu s-a gândit că ar putea coborî mult ștacheta pentru a bifa probele impuse de producători.
Experiența Asia Express l-a marcat foarte mult pe Mihai Petre. Acesta a declarat la Antena 1 că totul a fost foarte obositor, dar că în același a fost o provocare pe care nu o va uita prea curând. Însă nu are de gând să repete modelul.
„Nici n-am văzut și nici nu mai vreau să văd pentru că eu cred că pentru mine este primul și ultimul. Eu vă spun! Să se consemneze în analele showbiz-ului românesc, primul și ultimul, nu îmi mai trebuie! Pe de altă parte, sunt convins că va deveni cea mai frumoasă amintire pe care o voi avea. Niciodată n-am fost scos în halul ăsta din zona de confort (…) Sunt sentimente contradictorii, dar asta e tare fain”, a spus Mihai Petre într-un interviu pentru Antena 1 după ce s-au terminat filmările de la Asia Express – Drumul Împăraților, fiind întrebat dacă a văzut vreun montaj din emisiune.
Jurnaliștii de la CanCan.ro au dezvăluit că el împreună cu soția lui, Elwira ar fi câștigat marele premiu pus în joc, în valoare de 30.000 de euro. Cei da la FANATIK l-au contactat și au vrut să știe adevărul. Doar că Mihai Petre a explicat că are un contract de confidențialitate pe care trebuie să-l respecte, iar declarațiile pe acest subiect se fac doar prin departamentul de comunicare.
”Nu am voie să spun prea multe despre Asia Express, mă leagă un contract de confidențialitate. Știți, se practică asemenea contracte, mai ales la emisiuni de acest tip. Doar departamentul de comunicare poate vorbi pe acest subiect. Sunt interesante speculațiile, dar cred că trebuie să vedem ce s-a întâmplat. Nu pot să spun despre zvonurile respective nimic, nici nu am ce să spun”, a spus Mihai Petre, pentru FANATIK.