Mircea Badea și Florn Ristei se află în război încă din anul 2019. La acel moment, artistul prezenta o emisiune matinală zilnică la Antena 1 și tocmai își încheiase contractul. Acesta a postat pe facebook un mesaj prin care aducea acuzații grave postului Antena 3 și îndemna oamenii să iasă la vot.
Florin Ristei este un mare susținător al celor de la USR-PLUS și nu ezită să-și exprime public opiniile politice, deși cele mai multe vedete de televiziune evită să aibă puncte de vedere pe subiecte sensibile. Nu este cazul juratului X-Factor, care chiar dacă a fost extrem de caustic la adresa Antena 3, a continuat să colaboreze foarte bine cu Antena 1.
”Am nimerit și am lăsat, din greșeală, 30 minute, la Antena 3, și m-a luat durerea de stomac, de nervi. În afara faptului că fac un “televot”, prin care iau banii oamenilor care pică în plasa sondajului, tonul și aroganța discursului unor invitați sunt de domeniul sf-ului. Oameni buni, IEȘIȚI LA VOT. Știu că v-ați pierdut încrederea și în corectitudinea acestuia, însă e singura noastra posibilitate de a face ceva. Votați orice, numai votați, votați și la referendum, și la europarlamentare, și la președinție, votați!”, scria Florin Ristei pe facebook în anul 2019.
Această postare nu i-a creat, însă probleme pentru că la scurt timp a fost cooptat pentru a fi concurent la Asia Express, împreună cu fratele său, iar apoi a devenit jurat X-Factor. Mai mult de atât, a continuat să fie o prezență la Antena 1 și în alte show-uri de divertisment, fiind o vedetă de bază a postului.
Mircea Badea l-a luat, însă din nou la țintă și ieri l-a numit javră, probabil ca urmare a postărilor de pe facebook ale lui Florin Ristei, care susține mult USR-PLUS, iar în contextul cazului revoltător de la Spitalul Foișor se aștepta o reacție critică a acestuia la adresa ministrului Sănătății Vlad Voiculescu. Toată lumea îi cere demisia, dar el continuă să rămână în funcție și să facă numeroase gafe.
„Da, Florin Ristei este o javra. Il sustin!!!”, a scris Mircea Badea pe pagina lui de facebook.
În replică, Florin Ristei i-a transmis că îl pupă. De la ce a pornit scandalul între cei doi, la acest moment nu se știe exact, dar în mod cert între cele două posturi de televiziune care fac parte din același trust este război total.