Mirela Vaida va împlini pe 16 martie 2022 frumoasa vârstă de 40 de ani. Aceasta a declarat de multe ori că se consideră o femeie împlinit din toate punctele de vedere. Are o familie foarte frumoasă, cu un soț care o iubește enorm și trei copii superbi. De asemenea, pe plan profesional îi merge foarte bine. Prezintă Acces Direct deja de mult timp și a reușit să înregistreze de multe ori recorduri de audiență.
Mirela Vaida este și actriță la Teatrul Constantin Tănase și în plus de asta are și proiecte muzicale, care i-au adus destul de mulți bani în conturi. Ea a participat în trecut și la preselecția pentru Eurovision și chiar era la un pas să se califice pentru faza internațională.
Mirela Vaida a fost foarte surprinsă când a aflat că este însărcinată cu cel de-al treilea copil. Nu era în plan, dar l-a primit cu brațele deschise. Însă la început a fost ușor descumpănită pentru că avea în plan să se oprească la doi. Nașterea i-a și blocat o perioadă cariera, dar ulterior a revenit cu forțe proaspete.
Ei bine, acum Mirela Vaida a hotărât împreună cu soțul său că-și doresc și cel de-al patrulea copil. Aceasta voia ca totul să se întâmple până la 40 de ani, așa că anul viitor prezentatoarea Acces Direct s-ar putea să fie însărcinată, iar apoi să se retragă din prim plan pentru a avea grijă de bebeluș.
”Râdeau şi colegii de mine, îmi spuneau să nu-mi iau vacanţe prea des, pentru că la mine se echivalează cu numărul de copii. Ne gândim des la al patrulea copil, am şi ales nume pentru fetiţa noastră, că fetiţă vrem să fie. Doar că anul acesta a fost un pic mai greu pentru noi, am stat în casă cu trei copii timp de 8-9 luni şi ne-am dat seama că nu e tocmai uşor. Avem doar o bonă, care e cu noi de 4-5 ani, şi patru copii mici înseamnă patru destine de care trebuie să te ocupi, înseamnă patru personalităţi, patru griji în plus, pe lângă bucurii, evident”, a declarat Mirela Vaida într-un interviu pentru OkMagazine.ro.
Șefii de la Antena 1 au fost șocați când au aflat că vedeta lor numărul 1 vrea să ia din nou pauză. Ea a înlocuit-o pe Simona Gherghe la Acces Direct, care la fel, după ce a născut a doua oară nu și-a mai dorit să continue cu această emisiune.
Un lucru este cert. Mirela Vaida lucrează la cel de-al patrulea copil și chiar dacă lasă lucrurile să vină de la sine, i-a pus deja în gardă pe producători care se gândesc deja la un nume care să o înlocuiască în cazul în care își va lua din nou o vacanță prelungită.
”Anul acesta îl lăsăm pe cel mic să ajungă la grădiniţă şi mai vedem la anul. Lucrurile astea nu se calculează, cum nu i-am calculat nici pe primii trei. Dacă se întâmplă, suntem bucuroşi. Dacă mă întrebi ce vreau, îţi zic că vreau să mai aştept până la anul”, a mai spus prezentatoarea Acces Direct.