Dan Bittman a fost invitat în podcastul lui Mihai Morar, acolo unde a vorbit despre viața sa amoroasă. De asemenea, solistul trupei „Holograf” a vorbit și despre motivul pentru care nu mai formează un cuplu cu Monica Odagiu.
Dan Bittman este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din România. Acesta a avut o carieră de succes, și nici pe plan amoros nu a stat rău, el având, de-a lungul timpului, relații cu diferite vedete de România.
Ultima sa relație a fost cu Monica Odagiu, cea de care s-a despărțit la câteva luni după ce aceștia s-au mutat împreună în toamna anului 2020. Se pare că acest lucru nu l-a afectat atât de mult pe solistul trupei „Holograf”, el chiar vorbind despre despărțirea lor în podcastul lui Mihai Morar.
„M-am îndrăgostit foarte ușor în viață, dar acum, la vârsta asta, mai că nu știu. După ce am trecut prin atâtea și atâtea nu știu dacă îmi mai vine. Spun lucrul ăsta, nu vreau să păcălesc pe nimeni. La ce să te aștepți acum? Să zicem că ar veni o domnișoară mai tânără….că acum mă văd în ziare, cu cine stau la masă e deja iubita mea, i-am dat inel, avem o relație amplă”, spune Dan Bittman.
Artistul mai spune că nu mai simte nevoia să fie într-o relație cu cineva, el subliniind că și-a trăit viața și că ar fi egoist dacă nu le-ar lăsa pe cele care au fost într-o relație cu el să își trăiască și ele viața.
„Ce să le ofer? Eu mi-am trăit viața. Nu pot să fiu egoist în continuare și să le-o opresc pe a lor. Ce ar putea să fie? Un an sau doi de fericire, după aia încep să scârțâie oasele. Ca idee, nu mai am nevoie de partea asta. A, da, de cucerit hai să râdem, dar e bine să și spui pe bune”, a spus Dan Bittman.