Cunoaștem deja foarte bine cearta dintre Oase și CRBL. Propunerea venită de la Antena 1 i-a întors practic pe cei doi artiști unul împotriva altuia însă chiar și așa, CRBL a făcut un pas spre împăcare.
Deși spunea că nu vrea să mai audă de fostul său prieten, Oase, iată că în final CRBL a decis să mai dea o șansă relației de prietenie. A pus în balanță amintirile pe care le au cei doi și a făcut un pas înainte pentru a nu se mai simți vinovat, însă s-a trezit mai dezamăgit ca înainte.
”Mi-am dat seama că sunt atâția oameni cu care am adunat atât de multe amintiri pe care, cumva, nu îi mai bag în seamă sau nu mai vorbim și din vina mea. Așa că trebuie să fac eu primul pas pentru a nu mai căra cu mine povara învinuirii. Cu Oase am făcut un prim pas și am rămas dezamăgit”, a mărturisit CRBL.
Artistul nu a spus exact ce reacție a primit din partea lui Oase, cert că nu mai poate ierta nimic, având în vedere modul în care lucrurile au evoluat. A decis să mai aștepte, însă chiar și așa speră ca la un moment dat cei doi să se poată regăsi și să fie prieteni din nou.
”S-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu se poate șterge. Nu pot să uit, dar am iertat. S-a întâmplat atunci o tragedie, tatăl lui Oase a decedat. În momentul ăla am trimis condoleanțe, într-un video, către Oase, în care i-am spus că îmi cer cumva iertare și că sunt aici oricum. Dar a rămas tot liniște.
Și atunci am zis că înseamnă că nu e momentul. Trebuie să mai aștept, și asta fac. Nu am vorbit de atunci. Mi-ar plăcea să mă văd cu el și să povestim. Eram prieteni foarte buni, nu știu dacă ar mai putea fi ca înainte”, a mai dezvăluit fostul concurent de la Asia Express.