Una dintre despărțirile surprinzătoare din showbiz-ul românesc a fost cea dintre Daniel Pavel și iubita sa, Marina. Deși se logodiseră de curând, iar mulți se așteptau să-i vadă în fața altarului, prezentatorul de la Survivor Români a anunțat despărțirea.
La acel moment nu a vrut să dea detalii despre acest subiect, însă iată că la câteva luni distanță, a vorbit mai deschis ca niciodată. Daniel Pavel mărturisește că el și iubita sa erau deja logodiți, iar cel de-al doilea inel pe care Marina l-a primit a fost într-un alt context.
Prezentatorul de la Survivor România mărturisește că deși credea că cei doi se vor regăsi la un moment dat, timpul a fost crud cu ei, iar alegerea i-a aparținut chiar ei, povestește Daniel Pavel.
”Trebuie să reiau precizarea legată de faptul că, inițial, inelul fusese oferit și acceptat de iubita mea de atunci, de ziua ei, cu un an și jumătate înainte de vara trecută. După „Survivor, în emoția revederii, reală și autentică, un nou inel a fost doar o chestiune de formă, și nu de fond. Un context pe care amândoi l-am crezut posibil.
Regăsirea însă nu s-a mai produs, iar timpul nu a mai avut răbdare cu noi, cum spunea Preda în „Moromeții. Orele s-au transformat în zile, iar zilele în săptămâni, pentru fiecare dintre noi, în urma alegerii făcute de ea”, a mărturisit Daniel Pavel pentru viva.ro.
A suferit enorm însă a învățat să treacă peste. Prezentatorul Survivor România spune că despărțirea l-a făcut să fie mult mai puternic și să vadă lucrurile altfel, iar asta nu este deloc rău, ba chiar îi va fi de mare ajutor pe viitor.
”Suferință a fost, însă ce a mai fost și este încă este convingerea mea că tot ceea ce simțim, dacă suntem sinceri cu noi înșine, trebuie să stea sub semnul dreptului divin la iubire și la o viață bine trăită, în acord cu menirea noastră pe acest Pământ. Sunt convins că mulți dintre cei care ne citesc acum înțeleg foarte bine ce spun și că ce pare cumplit de suportat la un moment dat este, de fapt, o lecție din care te ridici mult mai puternic.
Am trăit cu fosta parteneră atât de mult și de multe, intens, un întreg univers propriu de cuplu. Dar toate au devenit trecut, însoțite de uitarea vindecătoare aferentă”, a mai dezvăluit el.
Întrebat dacă într-adevăr era pegătit să se căsătorească, Daniel Pavel a răspuns afirmativ. Prezentatorul de la Survivor România povestește că relația în care era ducea spre acest pas, de care era nevoie.
Cât despre distanța dintre cei doi, acesta susține că nu îi e străin sentimentul, ba chiar era dispus să treacă peste, dacă lucrurile ar fi mers cum amândoi și-ar fi dorit.
”Da, ajunsesem să fiu. Era un curs firesc al cuplului din care făceam parte și evoluasem spre acel nivel, pot spune, în siajul ei. Întocmai pentru că și eu cred că este cum foarte bine spui – consolidarea unei relații cere un efort – dulce, da, că e cu iubire, dar nu mai puțin consistent.
Distanța geografică în viața de cuplu nu îmi e străină, ba din contră, dar cred cu tărie că, în numele unui scop comun definit, spațiul dintre doi oameni se intensifică, nu se diminuează”, a mai spus acesta.