Oana Roman, acuzații grave la adresa lui Traian Băsescu. Ce i-ar fi făcut fostul președinte în urmă cu 20 de ani? Este greu de crezut așa ceva

01 apr. 2022
Oana Roman, acuzații grave la adresa lui Traian Băsescu. Ce i-ar fi făcut fostul președinte în urmă cu 20 de ani? Este greu de crezut așa ceva

Oana Roman a avut o reacție dură cu privire la Traian Băsescu, după ce fostul președinte al României a pierdut vila din Primăverii. Aceasta a spus că nu îl iartă pe fostul șef al statului după ce i-a făcut rău mamei sale.

Recent, Traian Băsescu a primit o veste extrem de dură – fostul președinte al României trebuie să părăsească vila din Primăverii în decurs de 60 de zile. Pe acest fond, Oana Roman a venit cu mai multe acuzații la adresa fostului șef al statului.

Vedeta a oferit un interviu pentru click.ro în care a adus aminte că mama și sora sa au fost evacuate din aceeași vilă de protocol, în 2012, într-un scenariu asemănător cu cel al lui Traian Băsescu.

De aceea, Oana Roman nu s-a sfiit să spună ce gândește și a precizat că familiei sale i s-a făcut dreptate.

”Știu că o să se comenteze mult ce spun eu acum. Zilele astea, mama a fost nu știu dacă fericită, dar împăcată că există un Dumnezeu, a făcut dreptate! A suferit pe nedrept foarte mult pentru ceva ce nu merita”, spune Oana Roman.

Oana Roman: Cine i-a făcut rău mamei nu a avut parte de casa aia

În aceeași declarație, Oana Roman a mai spus că persoanele care i-au făcut rău mamei sale nu au avut parte de vila din Primăverii și că este fericită că cea care i-a dat viață a trăit să vadă și acest moment.

”Cine i-a făcut rău mamei nu a avut parte de casa aia! Nu știu dacă e o satisfacție. Eu mă bucur că ea în timpul vieții a reușit să vadă că, până la urmă, nu a fost nedreptățită până la capăt”, a declarat vedeta pentru sursa anterior citată.

Ea a mai spus ”noi nu am dorit niciodată răul nimănui, sincer! Când faci niște lucruri, făcând rău altora, există șansa ca într-o zi să ți se întoarcă.

Mama a fost evacuată în 24 de ore dintr-o casă pentru care înainte îi făcuseră chiria 6.000 de euro. Și-au bătut joc de ea. Au făcut procese. Au terorizat-o, au hărțuit-o pentru că voiau fix acea casă și nu alta!”