Oana Roman a fost destul de afectată de ce s-a întâmplat în ultimele ore, drept urmare, vedeta ia în calcul să părăsească România cât mai curând și să se mute în Franța.
Pentru Oana Roman, ce s-a întâmplat în ultimii doi ani este prea mult. După pandemie a venit războiul, iar de aici, vedeta a început să ia în calcul alte opțiuni care i-ar putea schimba viața, evident, în bine.
”Ne-am culcat în pace și ne-am trezit în război. Aceasta este realitatea pe care o trăim din nefericire. Această generație practic, în 2 ani am trăit o pandemie și începutul unui război. Practic asta s-a mai întâmplat peste 100 de ani. Mă rog, nu este un război mondial, dar este un război care se întâmplă într-o țară cu care noi avem graniță și suntem expuși la pericol”, a spus ea pe Instagram.
Oana Roman a ales Franța. La câteva ore după postarea anterioară, vedeta și-a anunțat fanii că până la finalul acestui an speră să și facă această mutare. Ea dezvăluie că este suficient de puternică încât să plece și să lase lucrurile în urmă.
Ba mai mult de atât, fiica lui Petre Roman nu se gândește deloc la lux ci din contră, și-ar dori să locuiască într-un sat mic din sudul țării.
”Practic, singurul lucru pe care mi-l doresc este să reușesc anul ăsta să îmi pregătesc plecarea, să am puterea necesară să plec din țară. Să mă duc într-o comună, într-un sat mic, mic și să renunț la toate nebunia asta care începe să mă apese din ce în ce mai tare. Să mă ocup de orice într-un sat mic din sudul Franței”, a mai spus vedeta pe Instagram.
Dacă vă întrebați ce plan are Oana Roman odată ajunsă în Franța, ei bine, vedeta are deja lucrurile puse la punct. Își dorește să gestioneze un hotel, o pensiune, sau chiar o brutărie. Ar fi suficient cât să fie fericită și de asemenea, să aibă și suficienți bani pentru a se putea întreține.
”Să trăiesc din gestionarea unui motel, hotel, pensiune, brutărie, orice. Să stau acolo într-un sătuc mic și să trăiesc fericită. Și când o să fiu acolo, să scriu o carte despre toți și despre această lume rea în care suntem. Vreau să trăiesc într-o lume cu oameni puțini dar civilizați și liniștiți”, a mai spus Oana Roman, pe rețeaua de socializare.