Cătălin Botezatu nu a avut o perioadă foarte simplă. Problemele de sănătate i-au cam dat de cap, dar în ultimele luni a părut în mare formă. A mers des la Dubai, unde intenționează să-și deschidă un business cu haine, s-a distrat în numeroase călătorii și și-a serbat ziua de naștere într-un club ca-n vremurile bune.
Cu toate că pare că are absolut tot ce-și dorește, Cătălin Botezatu a spus de multe ori că se simte nefericit. Îi lipsește iubirea adevărată, un suflet pereche cu care să împartă binele și răul. Încă nu și-a pierdut speranța că va găsi ceea ce caută și în acest an probabil își va pune din nou această dorință.
Cătălin Botezatu a dezvăluit secretul său de Revelion, mai exact ce ritual urmează pentru a avea noroc și prosperitate. Este convins că asta îl ajută, așa că îl aplică mereu.
„De Revelion obișnuiesc să mănânc câte 12 boabe de struguri deoarece am constatat de-a lungul anilor că îmi aduce foarte mult noroc acest obicei. (…) Îmi pun bani în încălțări sau în șosete deoarece se spune că este bine să calci pe bani în noaptea dintre ani, pentru a avea parte de ei.”, a declarat Cătălin Botezatu, la Antena Stars.
Cât despre ce așteaptă de la 2022, designerul nu a mai vorbit despre iubire, cu doar despre sănătate și proiecte. De data aceasta a insistat pe ideea că are tot ce își dorește deși în urmă cu câteva luni sublinia că într-adevăr are tot, dar nu este fericit.
„Îmi doresc sănătate, îndeplinirea proiectelor și fericire. Știi cum e la mine, să arat și să demonstrez ceea ce pot. (…) Am o familie extraordinara, tot ce îmi doresc.”, a mai spus Cătălin Botezatu.