Mihai Bobonete s-a alăturat juriului de la ”Românii au talent” în acest sezon, iar fiecare apariție a sa a fost potrivită pentru o astfel de emisiune. Pentru a sta la masa juraților, actorul din ”Las Fierbinți” ar fi plătit cu o sumă uriașă de bani.
Mihai Bobonete și cu Dragoș Bucur s-au alăturat emisiunii ”Românii au talent” în sezonul 12, iar cei doi îi înlocuiesc pe foștii jurați – Florin Călinescu și Alexandra Dinu.
Deși până acum nu prea au existat detalii cu privire la ce salariu primește actorul din ”Las Fierbinți” pentru a fi jurat, se pare că acum au apărut mai multe informații.
Evz.ro relatează că Mihai Bobonete ar câștiga între 20.000 și 30.000 de euro pentru un singur sezon, sumă destul de mică având în vedere că Andra ar primi un salariu de 12.000 de euro pe lună. Concret, pentru un sezon ”Românii au talent”, Andra câștigă 48.000 de euro, mult mai mult decât actorul lui ”Bobiță”.
Mihai Bobonete le-a spus colegilor săi de la masa juraților că înainte să vină la emisiunea de pe Pro TV, o urmărea într-un mod cu totul diferit față de modul în care o privește acum.
“Trebuie să spun că eu mă uit la Românii au talent de la primul sezon. De obicei, vineri seara mă prinde în bucătărie. Am televizor și acolo. Dau pe Românii au talent pentru că merge foarte bine cu șprițul emisiunea asta.
Adică, atunci când nu mai ai subiecte de discuție la o masă cu prietenii, dai televizorul și-l lași pe Românii au talent.
E, în momentul în care se aude vocea, fără să mă uit spre televizor apare, ‘Ia, taci, mă! Ia uite ce plămâni are doamna’. Că discutăm la nivelul ăla.”, a povestit Mihai Bobonete.