Simona Gherghe a înțeles cât de importantă este comunicarea cu comunitatea ei de pe rețelele de socializare, așa că vedete postează foarte des, în special pe Instagram. Aceasta le arată celor care o urmăresc momente din viața ei și îi ține la curent cu tot ceea ce face.
De exemplu, Revelionul l-a petrecut acasă, împreună cu prietenii apropiați, iar zilele acestea trebuia să fie deja la munte. Doar că toate planurile au fost date peste cap de vreme. Sau cel puțin așa susține Simona Gherghe, care le-a explicat fanilor că a fost nevoită să ia o decizie dureroasă, împreună cu soțul său, Răzvan Săndulescu.
„Trebuia să fim astăzi la ski, dar suntem acasă. Copiii au mers la grădiniță pentru că s-a topit zăpada. Cât am așteptat eu vacanța asta și acum a trebuit să amânăm. M-am uitat pe prognoze, se pare că se schimbă un pic vremea săptămâna aceasta. Sunt anunțate niște ninsori, sper să fie așa și în funcție de asta, probabil o să plecăm săptămâna viitoare. Copiii au fost super supărați, dar asta este situația”, a declarat Simona Gherghe pe rețelele de socializare.
Vedeta Antena 1 a încheiat anul în forță, cu finala reality show-ului pe care îl prezintă. Mireasa a fost lider de audiență, iar acest sezon a fost cel mai scurt de până acum. Pentru că s-a încheiat foarte brusc, fanii au crezut că emisiunea va fi scoasă din grilă și că nici Simona Gherghe nu-și va mai găsi locul.
Doar că aceasta a anunțat că la începutul lunii ianuarie va reveni pe micile ecrane. Și alături de ea și Gabriela Cristea, însă la Antena Stars. Ea prezintă o prelungire a reality show-ului practic.
„Din ianuarie ne întoarcem cu sezonul al 5-lea al emisiunii. La fel, în fiecare zi vom fi live de la ora 14:00, pe Antena 1. Suntem cu castingul deschis, așteptăm concurenți care vor să își schimbe viața, că până la urmă cei care intră în casa ”Mireasa” ies de acolo, unii căsătoriți, alții cu notorietate, poate pentru unii tineri contează foarte mult lucru acesta pentru o carieră.
Dar cel mai important este că, cei mai mulți dintre ei, chiar și-au găsit iubirea aici (n.r. în casa ”Mireasa”) și că tot ceea ce trăiesc este sută la sută real, nu există niciun scenariu, e emoție, e iubire pe bune, când se ceartă o fac pe bune, e viață 100% reală, doar că se întâmplă totul în fața celor 36 de camere cu care transmitem din casă. Să fie curajoși (n.r. viitorii concurenți) și să aibă încredere că o să-și găsească iubirea aici.”, spunea Simona Gherghe la sfârșitul anului printr-un amplu interviu.
Antena 1 nu a anunțat încă data la care va începe noul sezon Mireasa și nici dacă vor exista schimbări în producție. Momentan au loc multe modificări la Antena Stars, care se resimt cumva în tot trustul.