Ștefan Bănică Jr. este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Chiar dacă pe plan amoros a avut o viață tumultoasă, bifând mai multe mariaje eșuate, acest lucru nu l-a împiedicat să meargă mai departe. Acesta este căsătorit cu Lavinia Pîrva, iar cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ani de zile.
Deși lucrurile par să meargă bine pentru celebrul artist, utlima apariție a acestuia a fost cât se poate de șocantă. Ștefan Bănică Jr. a fost surprins recent cu ochii vineți pe stradă.
Artistul părea desfigurat, iar cine l-ar fi văzut s-ar fi gândit că acesta ar fi fost implicat într-o bătaie, căci vânătăile erau destul de vizibile. Pe de altă parte, având în vedere faptul că Ștefan Bănică Jr. este unul dintre artiștii care este atent la aspectul fizic și la detalii, nu este exclus ca acesta să fi apelat mai degrabă la ajutorul unui medic estetician.
De obicei, vânătăile precum cele pe care artistul le avea în acea zi apar după o operație de blefaroplestie inferioară, adică îndepărtarea excesului de piele, mușci și grăsime pentru o vedere mai clară.
Dacă este într-adevăr vorba despre așa ceva, cel mai probabil la următoarea apariție, Ștefan Bănică Jr. va arăta vizibil mai tânăr, căci rezultatele se văd.
Să nu uităm însă că în spațiul public s-a mai vehiculat faptul că artistul ar fi apelat la proceduri estetice. La un moment dat, inclusiv colegul său, Horia Brenciu a bătut un apropo subtil în acest sens.
”Ștefan e perfect. Chiar asta îl întrebam: ‘Ștefane, cum merg operațiile estetice în Elveția?’”, spune acesta, „Băi, nu m-am dus’” a continuat el.
Mai mult de atât, inclusiv soția sa, Lavinia Pîrva mărturisea că prima oară când s-au întâlnit, prima întrebare pe care i-a pus-o acestuia a fost dacă este sau nu machiat.