Oana Ciocan a părăsit competiția Survivor România, după Ștefania Ștefan, cea mai bună concurentă din istoria show-ului. Puțini s-ar fi așteptat la acest deznodământ. Tânăra în vârstă de 24 de ani s-a dovedit a fi o manipulatoare abilă, care s-a menținut în concurs trădându-și prietena. Aceeași strategie a aplicat-o și Alexandru Nedelcu, care a pozat permanent în victimă.
Oana Ciocan a ajuns în jungla din Republica Dominicană la 3 săptămâni de la debutul show-ului. Ea a rezistat astfel 15 săptămâni la Survivor România și va pleca acasă cu aproximativ 15.000 de euro, o sumă imensă pentru ea.
Ștefania Ștefan a primit 18.000 de euro pentru că a fost de la început în show. Diferența dintre cele două fete este infimă, când vine vorba de bani, însă imensă dacă analizăm performanțele sportive și caracterul.
Oana Ciocan și-a trădat prietena și a făcut o alianță împotriva ei, în contextul în care aceasta i-a fost mereua aproape. Survivor România este despre supraviețuire, dar și despre fair play.
Ionuț Popa a fost cel care a realizat cât de mult a greșit strategic, iar Alex Delea a mărturisit că dacă scapă de ultima nominalizare, nu mai acceptă niciun joc. Va alege așa cum simte. În momentul de față, el pare să aibă cele mai multe șanse la câștigarea trofeului.