După o perioadă în care Vulturii au câștigat joc după joc, iar în echipa Tigrilor s-a instalat tensiunea, iată că jocul de imunitate de marți va aduce din nou echilibrul în competiție. Tigrii vor reuși să se impună în fața rivalilor, salvându-se astfel de la eliminare.
În echipa Vulturilor au mai rămas doar cinci concurenți: Elena Chiriac, Marian Drăgulescu, Alex Delea, Doru Răduță și Blaze. Cel mai bun timp de pe traseu îl va avea Alex Delea, care astfel va câștiga imunitate.
De cealaltă parte, Elena Chiriac nu va putea fi nici ea nominalizată pentru că este singura fată din echipă. Așadar în mod evident ceilalți trei merg spre eliminare.
Marian Drăgulescu și Doru Răduță au fost propuși de echipă cu câte două voturi, iar Blaze a fost nominalizat de Alex Delea, pentru că nu avea de ales, fiind singura opțiune rămasă.
Cine va pleca acasă? Ei bine, toată lumea este convinsă că Doru Răduță din numeroase motive. În primul rând, în prezent acesta este cel mai slab concurent de la Survivor România, apoi el se bucură de cea mai puțină notorietate.
Marian Drăgulescu a scris istorie pentru România și se bucură de mult respect din parte publicului, în timp ce Blaze a adunat tot mai mulți susținători în ultima perioadă datorită prestațiilor lui solide. În plus, el a participat în trecut și la reality show-ul matrimonial Mireasa de pe Antena 1, iar de acolo a plecat căsătorit cu Izabela.
Așadar probabil marți, Daniel Pavel va anunța că Doru Răduță va pleca acasă, chiar cu puțin timp înainte de individuale.