După scandalului Schengen, Raiffeisen Bank a intrat în dizgrația românilor. Mulți dintre cei care aveau conturi aici le-au închis și au migrat spre alte bănci. Conducerea instituției a dat asigurări că susține aderarea României la spațiul Schengen și a venit pe piață cu tot felul de oferte prin care să-și păstreze clienții.
Și când lucrurile păreau că s-au mai așezat, Raiffeisen Bank mai primește o lovitură de imagine, la nivel internațional de data aceasta, care din nou ar putea să o afecteze și pe plan intern.
Mai exact, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunțat în cursul nopţii o serie de sancţiuni care vizează 182 firme din Rusia şi Belarus, precum şi trei persoane fizice. Firmele sunt implicate în principal în transportul de mărfuri, fabricarea de produse chimice şi leasing auto.
„Decizia politică a Guvernului ucrainean de a pune pe lista de sancţiuni aproximativ 30 de companii de leasing din Rusia, inclusiv Raiffeisen Leasing Russia, înseamnă că bunurile luate în leasing de clienţii Raiffeisen Leasing Russia pot fi confiscate pe teritoriul Ucrainei”, a declarat un purtător de cuvânt al RBI, conform Reuters.
„Raiffeisen Leasing Russia este subsidiara deţinută integral de Raiffeisen Bank Russia. Volumul de leasing pe care l-a finanţat se situa la aproximativ 362 milioane de euro la 31 decembrie 2022. Divizia nu a finalizat niciun nou contract de leasing de la începutul războiului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.