Chiar dacă este încă departe de concurentele ING Bank și Raiffeisen Bank, în contextul delicat apărut în urma scandalului Schengen, mulți clienți ar putea migra la noua entitate, care are planuri mari de dezvoltare.
Așadar, începând cu 03 ianuarie 2023, toți clienții Băncii Românești vor deveni clienți ai EximBank. În perioada 28-30 decembrie au existat mai multe restricții la nivel operațional, iar între 31 decembrie și 2 ianuarie s-a făcut trecerea dintr-o platformă în alta.
Vestea bună este că începând cu3 ianuarie 2023, platforma de internet banking a EximBank va putea fi accesată și de clienții Băncii Românești.ie de restricții de natură operațională pentru clienții Băncii Românești. Acestora li se recomandă să facă toate plățile preconizate și să aibă în cont disponibilul necesar pentru plata tuturor obligațiilor/ratelor față de bancă pâna la data de 30 decembrie 2022.
Noul cont IBAN poate fi obținut accesând convertorul IBAN de pe site-ul www.eximbank.ro. Introducând vechiul IBAN, aplicația va furniza noul IBAN (sau noile IBANuri, în cazul în care aveți mai multe) valabil din 03 ianuarie 2023.

”Este foarte important să transmiteți din timp partenerilor de afaceri noul dumneavoastră cont IBAN, către care aceştia să efectueze plățile din 03 ianuarie 2023. Începând cu această dată, toate instrucțiunile de plată, în lei și valută, inițiate pe suport hârtie sau electronic de partenerii dumneavoastră trebuie să conțină IBAN-ul în format nou. Preluarea noului IBAN trebuie avută în vedere de aceștia și în aplicațiile care folosesc IBAN-uri predefinite, dacă este cazul. În ceea ce privește încasările în valută, în afara IBAN-ului nou, recomandăm menționarea de către plătitor și a codului SWIFT al EximBank: BRMAROBUXXX”, transmit oficialii EximBank.
Toate depozitele vor păstra aceleași condiții contractuale privind moneda, tipul de dobândă, valoarea dobânzii, termenul de constituire sau scadență.
EximBank a achiziționat în anul 2019 participația majoritară la Banca Românească, tranzacția fiind finalizată în ianuarie 2020. Astfel, Banca Românească a devenit membră a Grupului EximBank.