Dacă ești client ENEL, atunci trebuie să fii la curent cu ultimul anunț făcut de companie. Este vorba despre facturi, dar și despre un document obligatoriu, în cazul în care vrem să plătim o factură lunară mai mică.
ENEL le reamintește clienților săi care nu au depus încă declarația pe propria răspundere sau cererea asociată pentru luna decembrie, că nu vor putea beneficia de plafonare, așa că mai bine s-ar grăbi dacă vor ca în următoarele luni de iarnă să nu plătească facturi prea mari.
Cum este posibil acest lucru? Ei bine, dacă documentele nu au fost semnate și depuse, atunci persoanele respective nu vor putea să beneficie de sprijinul acordat.
Cum se plafonează prețul și care sunt regulile? Cei de la ENEL România spun că dacă avem consum diferit în luni diferite ale anului, plafonul de preț care se aplică pentru noi poate fi diferit, așa că mai bine să luăm în calcul aceste aspecte, în cazul în care ajungem să ne trezim cu o factură mult mai mare.
De asemena, cei de la ENEL mai le explică și românilor cum se plafonează prețul final, în funcție de consum. Spre exemplu, vorbim despre 0,68 lei /kWh (TVA inclus) plătești dacă, la nivelul unei luni, consumul tău se încadrează între 0 și 100 kWh (inclusiv). 0,80 lei /kWh (TVA inclus) plătești dacă, la nivelul unei luni, consumul tău se încadrează între 100,01 și 255 kWh.
De asemenea, reprezentanții companiei mai precizează și că nu este târziu pentru ca declarația și cererea să fie transmise, chiar dacă suntem în 2023.
”Pot transmite Cererea și Declarația și după dată de 31 decembrie 2022 ? Da. În acest caz prețul final facturat plafonat se va aplică de la dată de la întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate”, se mai arată în informarea celor de la ENEL.