Ai contract cu ENEL sau ENGIE? Aceste prețuri sunt ilegale! Atenție mare la aceste facturi

30 dec. 2022
Ai contract cu ENEL sau ENGIE? Aceste prețuri sunt ilegale! Atenție mare la aceste facturi

Gazele s-au scumpit, iar energia la fel. Toate aceste lucruri se răsfrâng însă asupra consumatorilor, care se văd nevoiți să plătească facturi de sute de lei, timp în care veniturilor lor sunt la fel de mici.

Șocantă este însă descoperirea făcută în Italia și care vizează companiile din energie precum Engie, dar și Enel, care activează în România și care au sute de mii de clienți, ca să nu spunem milioane.

Ce s-a descoperit despre ele? Ei bine, s-ar părea că Engie, Enel, dar și alte companii de energie au fost investigate în Italia. Motivul? Acestea sunt suspectate de un comportament ilegal în ceea ce privește stabilirea prețurilor, atât la gaze cât și la electricitate.

Despre ce este vorba? Conform anunțului public făcut de către Autoritatea de Reglementare Antitrust din Italia, a fost demarată o investigație în acest sens, asupra a șapte companii de energie, iar Enel și Engie se numără printre ele.

Alături de această mai sunt și Hera, Edison, A2A, ACEA şi grupul francez Engie, care reprezintă aproximativ 80% din piaţa italiană, a indicat Autoritatea de Reglementare Antitrust, echivalentul Consiliului Concurenței din România.

Ce se întâmplă cu prețul la gaze și energie

Ce se întâmplă mai departe? Au fost luate măsuri din timp. Drept rezultat, instituţia a suspendat validitatea contractelor din 10 august 2022 până în 30 aprilie 2023 care permit companiilor să-şi schimbe preţurile, ceea ce contravine decretului guvernamental din 9 august.

Sursa citată notează însă că schimbările de preţ care erau deja în vigoare înainte ca decretul să fie aplicat au fost excluse de la decizia instituţiei.

Cum sunt însă afectați clienții din România având în vedere că cei de la Engie și de la Enel sunt cei mai de seamă furnizori când vine vorba de energie și de gaze? Nu știm, iar până acum nu au venit reacții din partea reprezentanților celor două companii din țară.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai departe și dacă astfel de nereguli există și la noi în țară.