Anunț important de la Dedeman! Toți cei care au cumpărat vreodată din magazinele fraților Pavăl sunt vizați

01 iun. 2022
Anunț important de la Dedeman! Toți cei care au cumpărat vreodată din magazinele fraților Pavăl sunt vizați

Dedeman este una dintre cele mai cunoscute lanțuri de magazine de bricolaj din România, motiv pentru care această afacere antreprenorială a atins o nouă performanță istorică.

Dedeman, cel mai mare lanț de magazine de bricolaj din România, a înregistrat o cifră de afaceri de 10,03 miliarde de lei anul trecut. Este prima dată când această afacere antreprenorială, condusă de frații Adrian și Dragoș Pavăl, cunoscuți și sub numele de frații Dedeman, a reușit să ajungă la acest nivel, arată datele publicate de Ministerul Finanțelor.

Cu doi ani în urmă, în 2020, Dedeman a avut o cifră de afaceri de 9,08 miliarde de lei. Potrivit acestor date, se poate observa că Dedeman și-a majorat afacerile cu 10,5 procente, scrie Ziarul Financiar.

Frații Dedeman au intrat în topul miliardarilor Forbes

La începutul lunii mai, cunoscuta revistă americană Forbes a publicat cel mai recent top al miliardarilor, printre aceștia aflându-se și români. Pentru prima dată de la realizarea acestui clasament al celor mai bogați oameni ai lumii, au fost incluși și frații Dedeman.

Dragoș Pavăl ocupă locul 1.928 în topul Forbes al celor mai bogați oameni ai lumii, cu o avere estimată la 1,5 miliard de dolari, în timp ce Adrian Pavăl ocupă locul 2.578, cu o avere estimată la un miliard de dolari.

În acest top au mai fost incluși, pe lângă frații Dedeman, Ion Țiriac, cel care împarte locul 1.818 cu Matei Zaharia și Ion Stoica, fondatorii companiei Databricks, scrie wall-street.ro. Sursa anterior citată scrie că Ion Țiriac are o avere netă de 1,6 miliarde de dolari.

Cu toate acestea, cel mai bogat român inclus în clasamentul de la Forbes este Daniel Dines, fondatorul companiei de automatizări UiPath. Compania acestuia este listată la Bursa de Valori din New York.