Va ataca Vladimir Putin Ucraina? Este întrebarea la care foarte mulți analiști de politică externă încearcă să răspundă zilele acestea. Presa americană vuiește că Rusia va invada Ucraina pe 16 februarie și recomandă cetățenilor să părăsească țara până atunci. Există, însă și voci care spun că totul este doar o șaradă.
Astrologul Cristina Demetrescu s-a uitat pe harta astrală a lui Vladimir Putin și a făcut o analiză extrem de interesantă, din care se pot deduce foarte multe. Redăm integram opinia renumitei experte în astrologie.
„Luna în tranzitul ei culminant, intr-un moment de fierbere maxima, ii poate da lui Putin adrenalina necesara sa se creadă Dumnezeu pe Pământ, în următoarele 8 zile. În partea opusa a Zodiacului, pe Fundul Cerului, Saturn ii „pregătește terenul” pentru o cădere zdruncinatoare. Nu știu cum, dar parca seamănă cu ce ii preziceam lui Dragnea acum aproape 4 ani, când nimeni nu mai credea ca vom scăpa de el.
Cine vrea război, cu surse de împrumut, fără drept Divin, război va avea. Pe 25 februarie Saturn ii ridica piedici trecând peste Destin, dar îl si pune în fata unor decizii capitale, iar pe 25 martie (plus, minus), Destinul va trece peste Algol, Steaua Demon pe Taur, segmentul morții și al dușmanilor.
Eu vad un Putin slăbit, deci greu de înțeles ce e în capul lui, altceva decât nebunie și șușoteli încurajatoare din partea unor trepăduși ce nu se mai înțelege dacă ii vor binele sau raul.”, a spus Cristina Demetrescu pe pagina ei de facebook.