Oficialii Casei de Pensii spun că pensiile vor fi majorate. Când și cum se va întâmpla asta? Președintele CNPP, Daniel Baciu, ne dă toate detaliile pe care trebuie să le știm.
Potrivit oficialului de la Casa de Pensii, pensiile ar urma să fie majorate după Paște, însă data încă nu este clară. El spune însă că instituția pe care o conduce are toată bunăvoința pentru a face asta, având în vedere faptul că încasările de la bugetul de stat arată foarte bine și sunt suficiente pentru majorarea punctului dep pensie.
”Noi avem toată bunăvoința. Până la urmă, cifrele vorbesc. De fiecare dată când au fost încasări bune la bugetul de stat, de fiecare date au fost aceste majorări ale punctului de pensie”, a declarat Daniel Baciu la Antena 3.
Declarația președintelui CNPP pare să fie susținută și de cea a ministrului Muncii, Marius Budăi, care spunea săptămâna trecută că există posibilitatea ca pensiile să fie majorate, dacă se va elimina plafonul de 9,4% din PIB, alocat prin PNRR.
Ba mai mult de atât, el mai declara că pensionarii nu merită să aibă veniturile înghețate, având în vedere situație delicată din prezent și speră ca situația să fie redresată în cel mai scurt timp.
”Salut declarația noului ministru al Fondurilor Europene, care se alătură demersurilor făcute de mine pentru ajustarea PNRR în sensul eliminării acelui plafon de 9,4% din PIB aplicat pensiilor din România. Apreciez abordarea rezonabilă a domnului ministru Marcel Boloș, care înțelege că veniturile pensionarilor nu pot fi înghețate zeci de ani, așa cum scrisese în PNRR fostul ministru de la USR”, spunea Marius Budăi.
Și Marcel Boloș spunea că oricine este conștient de faptul că venituri epensionariilor trebuie să crească. El dezvăluia că nu este deloc corect ca cei care au muncit o viață să nu se poată întreține acum.
”Toată lumea recunoaște că trebuie crescut nivelul pensiilor, eu nu am văzut decident de la masa politicului care să nu spună acest lucru Este incorect faţă de oameni şi faţă de cei care au lucrat o viaţă întreagă, dacă pui în cumpănă acele pensii care sunt discutabile, aici comisia a solicitat această reaşezare.
A pune toţi pensionarii sub acelaşi plafon de 9,4% din PIB, fără să gândeşti la partea aceasta de justiţie socială, nu cred că este de bun augur, pentru oricare din guvernele din România.”, spunea Marcel Boloș.