Banca Transilvania a dat o lovitură fatală pentru restul băncilor, în special pentru Raiffeisen Bank și BCR, cele două bănci care au avut mult de suferit după scandalul Schengen.
Banca Transilvania a ajuns la cea de-a treia bancă achiziționată, fiind vorba de Idea Bank. În urma acestei achiziții, Banca Transilvania a început să clădească prima bancă complet digitală din România.
Din vara acestui an, clienții Idea Bank au devenit, prin cesiune, clienții Băncii Transilvania. Această bancă a mai achiziționat, anterior, alte bănci, fiind vorba despre Volksbank în 2015 și Bancpost în 2018.
Ceea ce estet nou de această dată, este că instituția bancară a decis să nu fuzioneze cu Idea Bank, ci să o lase separată pentru ca aceasta să activeze 100% în mediul online.
Ziarul Financiar notează că miza achiziționării Idea Bank a fost banking online.
Gabriela Nistor, fostul director general adjunct al Băncii Transilvania și actual director general al Idea Bank a declarat că această nouă bancă va fi una digitală, de retail, care nu va avea agenții sau sucursale, dar care va avea nevoie de mulți clienți pentru a fi susținută.
Mulți clienți au renunțat la Raiffeisen Bank și BCR în contextul scandalului Schengen, iar Banca Transilvania se extinde masiv și își crește mult numărul de clienți. Cu această preluare și dezvoltarea în zona digitalizării devine lider incontestabil pe piața băncilor din România.