Ce se întâmplă cu românii care s-au vaccinat cu Moderna sau Johnson. Anunț oficial

13 oct. 2021
Ce se întâmplă cu românii care s-au vaccinat cu Moderna sau Johnson. Anunț oficial
Foto: Steven Cornfield on Unsplash

Campania de vaccinare merge în continuare lent în România. Chiar dacă numărul celor care aleg să se imunizeze a crescut, situația este în continuare dramatică. Aproape jumătate dintre cei care se vaccinează sunt pentru doza 3 Pfizer.

Autoritățile române au transmis că sunt eligibili pentru imunizare cu cea de-a treia doză atât cei care au primit primele două doze de vaccin Pfizer, cât și cei cu Moderna și Astra Zeneca. Momentan cei cu Johnson & Johnson nu au nevoie de anticorpi suplimentari sau cel puțin asta arată primele date.

Totuși specialiştii Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) din Statele Unite au concluzionat marţi că și vaccinul pentru COVID-19 conceput de cei de la Moderna este suficient de eficient cu două doze. Mai exact acesta nu îndeplineşte toate criteriile instituţiei pentru susţinerea utilizării unui rapel, conform Reuters.

Experții FDA susțin că datele referitoare la vaccinul Moderna demonstrează că rapelul măreşte într-adevăr anticorpii protectori, dar diferenţa dintre nivelul anticorpilor înainte şi după rapel nu a fost suficient de mare, în special la persoanele la care nivelul respectiv a rămas ridicat, informează și News.ro.

Președintele SUA vrea rapel pentru toată populații, unii experți se opun

Documentele au fost publicate chiar înaintea unei întâlniri din această săptămână a unei comisii de experţi externi ai FDA care trebuie să discute despre rapeluri. FDA respectă de obicei recomandările experţilor săi, dar nu este obligată să o facă.

O comisie de consultanţi a Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) se va reuni săptămâna viitoare pentru a discuta recomandări specifice referitoare la cine poate primi rapeluri, dacă FDA le va autoriza.

Preşedintele american Jo Biden a transmis că dorește ca întreaga populație a SUA să primească un rapel. Doar că unii specialişti ai FDA au arătat într-un articol publicat în revista The Lancet că nu ar exista dovezi suficiente pentru a susţine dorința oficialului.

Majoritatea datelor analizate provin din Israel, acolo unde sunt deja administrate rapeluri ale vaccinului Pfizer/BioNTech în număr mare, dar nu au avut loc studii la nivelul populaţiei pentru vaccinurile dezvoltate de Moderna sau Johnson & Johnson. De aceea unii specialiști sunt sceptici cu privire la rapel.

Consultanţii FDA vor evalua vineri şi rapelul vaccinului într-o singură doză al J&J. J&J a solicitat FDA să autorizeze administrarea unui rapel la cel puţin două luni după doza iniţială a vaccinului său pentru coronavirus.