Criza economică face ravagii în rândul marilor companii. Nu puțini sunt cei care ajung să își concedieze o mare parte dintre angajați pentru a face față costurilor ridicate.
În această situație se află și grupul de software Salesforce, care a anunțat concedieri masive în următoarea perioadă. Și aici vorbim de mii de angajați, conform anunțului făcut de reprezentanții grupului.
Sursa citată precizează că are în plan concedierea a 10% dintre angajați. Acesta este totodată și cel mai recent grup tehnologic care îşi reduce costurile în condiţiile în care companiile strâng cureaua pentru a face faţă încetinirii economice, scrie FT.
La începutul anului trecut, grupul avea în jur de 73.000 de angajați, iar în primele zile ale lui 2023 a anunțat că va închide unele birouri și va face o restructurare.
„Mediul rămâne dificil, iar clienţii noştri adoptă o abordare mai cumpătată în deciziile lor de cumpărare”, a declarat miercuri Marc Benioff, directorul general, într-o scrisoare adresată angajaţilor.
Motivul măsurii? Și alte companii din domeniul tehnologiei își vor reduce personalul și cel mai probabil lucrurile vor continua.
„Pe măsură ce veniturile noastre au accelerat în timpul pandemiei, am angajat prea mulţi oameni, ceea ce a condus la această criză economică cu care ne confruntăm acum, iar eu îmi asum responsabilitatea pentru acest lucru”, a spus Benioff.
Să nu uităm că grupul Salesforce s-a confruntat cu o perioadă dificilă în ultimele luni. Cu alte cuvinte, a existat o presiune destul de pare de la fondul de investiții activist Starboard Value, care a preluat o participaţie anul trecut şi care cere grupului de software cloud să îşi mărească marjele.
Spre exemplu, în luna octombrie anul trecut, Starboard a declarat că societatea nu a profitat de poziţia sa de lider de piaţă.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu toți angajații care rămân fără loc de muncă și ce planuri mai are compania în viitor